Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Imagini scandaloase la Caracas, mai multe femei sunt jefuite de polițiști în timpul unui protest

VIDEO - Imagini scandaloase la Caracas, mai multe femei sunt jefuite de polițiști în timpul unui protest

Aproape 100 de persoane au fost rănite luni în confruntările care au avut loc între poliţie şi protestatari antiguvernamentali în capitala Venezuelei, Caracas, informează marţi agenţia DPA. 

''Sunt cel puţin 98 de răniţi'', a declarat un parlamentar al opoziţiei, Juan Requensens, precizând că poliţiştii au atacat şi au jefuit demonstranţi. Numeroşi jurnalişti au fost de asemenea atacaţi, potrivit parlamentarului. 

DPA aminteşte că cel puţin 65 de persoane au fost ucise de la începutul lunii aprilie în protestele tot mai violente împotriva guvernului socialist al preşedintelui Nicolas Maduro. 

Venezuela se confruntă cu cea mai gravă criză economică din istoria sa după ce prăbuşirea preţului petrolului în 2014 i-a afectat veniturile obţinute din export, pe care se baza Caracas. 

Opoziţia face apel la noi alegeri, dar Maduro a refuzat să demisioneze şi i-a acuzat pe opozanţii săi de conspiraţie cu marile puteri, inclusiv SUA, pentru înlăturarea guvernului său. AGERPRES

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri