Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Tensiuni la dezbaterea moțiunii simple depuse de PSD împotriva lui Vlad Voiculescu. Alfred Simionis a cerut ca votul să se dea azi

VIDEO. Tensiuni la dezbaterea moțiunii simple depuse de PSD împotriva lui Vlad Voiculescu. Alfred Simionis a cerut ca votul să se dea azi

de Georgiana Oprea    |   

Moțiunea simplă de cenzură depusă de PSD săptămâna trecută împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este dezbătută, luni, 15 februarie, în Camera Deputaților. Votul se va da în ședința plenului de miercuri, 17 februarie. 

UPDATE 19:04. Ședința a fost declarată închisă. Votul pe moțiune se va da în ședința de miercuri. 

UPDATE 19:00. Liderul de grup al PSD, Alfred Simionis, a solicitat ca votul pe moțiunea simplă să fie dat azi, nu miercuri așa cum a fost stabilit inițial. „În 10 minute să fie dat votul pe moțiune simplă împotriva domnului Vlad Voiculescu. Potrivit regulamentului, Plenul este suveran.”

UPDATE 18:50. Vlad Voiculescu: „Îi răspund domnului Grindeanu: înainte să se adreseze țării folodind drama unei familii, ar fi trebuit să citească normativul. Responsabilitatea pentru transfer în străinătate nu este la Ministerul Sănătății. Luați și citiți! Ceea ce pentru dumneavoastră este numai circ, pentru echipa mea din care fac parte doi supraviețuitori de la Colectiv, acest om are nume și prenume. Echipa mea a fost în contact permanent cu el și cu familia. Îți trebuie ceva tupeu să folosește o astfel de dramă. Am reținut că domnul Simion este îngrijorat pentru Eutirox. Una din măsurile luate în aceste 50 de zile a fost semnarea unui ordin ca acest medicament să nu mai lipsească. Nu știu ce fumează domnul Simion, dar nu la minister suntem împotriva fumatului. Am crescut testarea cu teste antigen. Am introdus și cazurile din focare în raportarea zilnică. Am extins vaccinarea antigripală și m-am asigurat că tot persoanlul medical care participă la campania de vaccinare sunt plătiți în mod corect. Nu pot să spun că am fost încântat de spectacolul de azi. M-am bucurat să-i ascult pe colegii de la PNL și UDMR, aături de care lucrăm în guvern.”

UPDATE 18:45. Alfred Simionis (PSD): „Aș putea spune că nu toți de la USR sunt nebuni, dar nu am să spun asta. Nimeni nu a mai făcut ce a făcut acest individ (n.r.: Ungureanu) mai devreme. Oamenii aștepată altceva de la noi. În timp de dumneavoastră vorbiți de știuci și de cumpărat de apă fiartă. Nu spuneți nimic de incendiul de la Balș, de românul ars decedat în Belgia. Nu puteți face nimic dacă nu aveți empatie, dacă nu vă pasă de oameni. E firesc să ne contrăm unii pe alții, dar fără jigniri și cu empatie față de oameni.”

UPDATE 18:40. Emanuel Ungureanu (USR PLUS): „Domnule Rafila, ați nimerit între tâlhari. Nu că ați fi un înger, dar sigur nu sunteți ca domnul Beuran, fost ministru PSD al Sănătății. O doamnă mi-a spus că domnul Beuran i-a cerut șpagă, am trimis-o la DNA și continuare o știți. Din cauza lui Bodog ard spitale, nenorociților! După Bodog, a venit Pintea, care a luat șpagă în spitale. Grindeanu ne-a scos în stradă apoi a scos știucile din Belina cu Dragnea. Am fost la spitalul din Târgu Jiu unde curgea la propriu rahatul pe pereți. La Craiova am filmat mizeria de la UPU și managerul numit de PSD a cumpărat apă fiartă. Vlad, pesediștii ți-au lăsat în minister niște bombe. Îți spun patru nume de bombe care au făcut praf bugetuk: Bumba, Angheloiu, Bărduț, Șerban. De asta strigă, din cauza imposturii.”

UPDATE 18:35. Alfred Simionis (PSD): „Mi-a fost dat să aud atâtea prostii. O să încerc să demontez câteva. În ultimii ani și jumătate a fost unul Costache, dezertor, și unul Tătaru, aici de față. Dacă implementați măsuri de reformă cum v-ați luat diploma, ne apucă bătrâneața. Nu aveți pic de jenă. Știți care e diferența dintre Rafila și Voiculescu? Pe scurt, Rafila și-a făcut școala la timp. Ați spus că 12 miniștri ai Sănătății au fost de la PSD. Dar, în total, au fost 30 de miniștri ai Sănătății. Ați spus că ne-am bătut joc de sănătate. Atunci când majorăm salarii înseamnă că ne-am bătut joc? Ați vorbit de opt manageri la Piatra Neamț. PNL a propus acolo un șef de la pompe funebre. Domnul Vlăduț are industria farma în spate, are privații din Sănătate în spate. Nu pe el și grupurile de interese trebuie să le apărați voi. Ați fost protagonistul unui film în care dădeați lecții. Veți face partea a doua despre Balș? Nu ne așteptam ca în 50 de zile să faceți minuni, ne așteptam să faceți ce i-ați cerut lui Tătaru: să verificați instalațiile de oxigen și să evitați tragedia de la Balș. La dumneavoastră e o diferență între programul electoral și programul de guvernare. Știți de ce aveți un buget atât de mic: Pentru că trebuia să fiți demis, ați fost prins cu musca pe căciulă și ați acceptați să vă salvați postul. Încercați premeditat să falimentați sistemul românesc de sănătate pentru a-l vinde pe nimic prietenilor dumneavoastră.”

UPDATE 18:30. Ringo Dămureanu (AUR): „Voi fi scurt. În orice țară unde se produce un dezastru, ministrul respectiv își dă demisia. Domnule Voiculescu, câți morți mai trebuie să se producă pentru ca dumneavoastră să înțelegeți asta? Sunteți om politic și nu sunteți legat de scaun?”

UPDATE 18:28. Adrian Wiener (USR PLUS): „Moțiunea este o mostră de oportunism politic. Voiculescu a preluat un sistem deșertificat, cu o proastă guvernanță, cu clădiri învechite. Situația în care se află sistemul public de sănătate este consecința faptului că ați pus în centru politicul, nu pacientul. Vulnerabilitățile practicilor medicale au rămas același.”

UPDATE 18:24. Dan Vâlceanu (PNL): „Haideți să vorbim despre Sănătate, despre spitale, să lăsăm pancartele. Am urmărit activitatea domnului Rafila până a intrat în politică, am văzut o schimbare. Domnul Rafila e un vechi om de sistem putea să facă multe, nu să ne spună nouă acum ce trebuie să facem. Ce trebuie știm și noi. Ați avut ocazia să faceți 30 de ani și nu ați făcut nimic. (...) În spitalele din Târgu Jiu mori (...) N-ai cum să votezi o asemenea moțiune, este absolut penibilă.”

UPDATE 18:20. Alexandru Rafila (PSD): „Sunt surprins să constat că moțiunea se referă la ceva, iar răspunsul reprezentanților arcului guvernamental se referă la altceva. Am depus moțiunea cu elemente concrete și soluții concrete. Eu personal am fost bucuros când domnul Voiculescu a fost nominalizat. Din păcate, m-am înșelat. Faptul că se fac teste puține ascunde sub preș evoluția pandemiei. Să ne spună domnul ministru zece măsuri concrete pe care le-a luat de când este ministru. Noi avem teste rapide pentru mai mult de un an, la modul în care se testează acum. Testarea în școli a elevilor și a cadrelor didactice nu se face. Asta va ascunde sub preș evoluția pandemiei. Îl rog să ne spună 10 măsuri concrete pe care le-a luat de când e ministru și să nu ne spună că ministerul evaluează, monitorizează, pentru că nu au niciun impact. Lipsa de asumare ucide!”

UPDATE 18:14. Zakarias Zoltan (UDMR): „Moțiunea conține enunțuri populiste și mai puțin concrete. Cu toții știm că ce nu s-a realizat în 30 de ani, nu se poate rezolva într-un an, darămite în 50 de zile. Grupul UDMR nu va vota această moțiune simplă.”

UPDATE 18:10. George Simion (AUR): „<< Când se urcă scroafa-n pom, cine tace nu e om >>. Avem 21 de morți și nu am văzut măsuri, domnule ministru. Ne-ați promis măsuri. Una vorbim și alta fumăm. Noi vom vota orice moțiune împotriva acestui ministru care refuză si își asume responsabilitatea politică.”

UPDATE 18:05. Diana Stoica (USR PLUS): „Ne aflăm azi în plină criză sanitară la nivel mondial. În aceste momente PSD inițiază o moțiune împotriva ministrului Sănătății după doar o lună de mandat. PSD sfidează inteligența românilor. Este același PSD care ne-a scos în stradă când a măcelărit legile justiției. Același PSD a dat 12 miniștri ai Sănătății, dintre care ultimii trei sunt cercetați penal. Ministrul Vlad Voiculescu este singurul care a avut curajul să scoată mizeria de sub preș. Ministrul Voiculescu este într-adevăr un pericol pentru mafia din Sănătate. Moțiunea de azi este despre ipocrizia PSD, un partid care a construit spitale doar pe hârtie. Din păcate, vaccinul vă va apăra de COVID, dar nu vă va apăra de ipocrizie.”

UPDATE 17:56 (PNL): „L-am văzut pe domnul Rafila citind într-un mod neconvigător, nu era convins de propria moțiune. Moțiunea este de un cinism patologic. Premierul OUG 13 vorbește despre sănătate. Când a fost prim-ministru a vorbit despre OUG 13. V-ați bătut joc de medici și de pacienți, de cetățeni, iar acum îndrăzniți să vorbiți de sănătate. Ați pus în fruntea Sănătății personaje sulfuroase și toxice: Pintea, trimisă în judecată pentru corupție. Înainte a fost Bodog, de asemenea trimis în judecată de DNA tot pentru corupție. Dlui Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat ptc l-a plagiat. Înainte de Bodog a fost ministru Achimaș Cadariu, în prezent deputat PSD. Bine că l-ați reciclat. Cadariu spunea că și spitalele din Anglia și Germania sunt murdare, a încercat să mușamalizeze dosarul Hexi Pharma. Înainte de Cadariu a fost ministru Nicolae Bănicioiu, de asemenea trimis în judecată de DNA. La Colectiv s-a remarcat ca „ministrul avem de toate”. Spunea că avem condiții în spitale la fel ca în Germania. PSD a blocat atunci în mod criminal transferul victimelor în străinătate pentru a ascunde corupția pe care au stat. Streinu-Cercel afirma anul trecut că problema coronavirusului este un punctișor pe harta Chinei și că este foarte puțin probabil să ne afecteze pe noi. Domnul Cercel a condus Matei Balș timp de aproape 20 de ani, până cu o lună înainte de incendiul care v-a determinat să depuneți moțiunea simplă. Baronul ciorăpel, prieten cu Dragnea de la Rahova, a condus Spitalul Județean Neamț vreme de ani de zile. Într-un an a schimbat opt manageri. Doar PSD este vinovat de starea în care se află sistemul medical românesc. M-am uitat în programul lui Liviu Dragnea din 2016. Prima promisiune erau cele opt spitale regionale, care vor fi gata în 2020. Unde sunt? Ați promis un spital republican. Nu există! Prima prioritate a PSD după ce a ajuns la putere a fost să schimbe trei guverne. Apoi l-ați urcat pe Tudorel Toader pe piedestal. Ați dat OUG 13. Nu ați făcut nimic bun pentru sistemul de Sănătate. Știu că nu aveți decență, dar ați devenit atât de irelevanți încât să vă agățați de orice temă? PNL nu votează moțiunea simplă împotriva ministrului Vlad Voiculescu.”

UPDATE 17:50. Sorin Grindeanu (PSD): „Azi am aflat că un alt român ars a murit, Avea 51 de ani, a fost internat cu arsuri grave și a fost tranferat cu mare întârziere în Belgia. În țarp a îndurat un adevărat calvar. După o săptămână de chinuri groznice a fost transferat în Belgia, dar prea târziu. O ascultam pe soția sa disperată cum întreba de ce trebuie să suporte un asemenea tratament inuman. Ministrul Vlad Voiculescu sunt sigur că nici nu i-a păsat până azi dimineață, când a aflat vestea tragică. Atunci a făcut ce știe mai bine: să fugă de răspundere. Domnule ministru, sunteți principalul vinovat moral de moartea acestui român. Ați găsit la preluarea funcției un mecanism de transfer al marilor arși, trebuia să îl aplicați, dar nu v-a păsat. Numai peste acest caz trebuie să demisionați dacă aveți onoare și demnitate. A apărut un cor al bocitoarelor domnului Voiculescu, refrenul lor trist era: Ce putea să facă, săracul, în 50 de zile? Sper ca printre parlamentarii puterii să fie destui care la momentul votului să uite să sunt PNL, USR PLUS sau UDMR. Să realizeze că înainte de a fi demnitari, sunt oameni.”

UPDATE 17:40. Principalele declarații ale lui Vlad Voiculescu: „Mă bucur să fiu astăzi în Parlament, să explic cetățenilor ce am găsit la Ministerul Sănătății și ce facem ca să însănătoșim un sistem cangrenat de sistemul mafiot. Autorul dezastrului din Sănătate este PSD și mafia pesedistă. Domnule profesor Rafila, erați așteptat în comisia științifică pentru COVID, dar ați lipsit. Vă așteptăm data viitoare. Mi se cere să îmi asum răspunderea pentru ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 30 de ani de colegul dumneavoastră, domnul profesor Streinu Cercel, într-un oral condus de 12 ani tot de PSD, Oprescu, Firea. Vorbesc de asumare trei foști miniștri ai Sănătății anchetați de DNA. Vorbesc de asumare oameni care au condus ministrul timp de 18 ani, timp în care și-au format rețele mafiote care au ajuns până în Parlament. Dacă vă păsa de sănătatea oamenilor, mă așteptam să primesc de la PSD propuneri de proiecte serioase. Am verificat la registratură, în telefon și nu e niciun mesaj. Ați început să scrieți moțiunea înainte să fiu ministru și ați așteptat o tragedie ca să-mi puneți în cârcă. Am găsit sistemul de sănătate mai rău decât era, v-ați bătut joc de tot ce am început în 2016 și era un început de reformă reală: decuplarea clienților politici de la banii din Sănătate și v-ați speriat. În cele șapte luni când am fost ministru, am introdus lista medicametelor esențiale și la începutul lui 2017 ați eliminat-o, lăsând oamenii fără medicamente. 16.349 de oameni au notificat Ministerul Sănătății, pe care dumneavoastră l-ați condus, prin mecanismul de feedback creat de mine că li s-a cerut șpagă în spitale și le-ați îngropat la Ministerul Sănătății. V-au cerut să le apărați demnitatea și v-ați bătut joc de ei. V-am lăsat un plan de organizare a spitalelor pentru autorizațiile ISU, iar în 2017 le-ați prelungit din pix. Ați abandonat orice șansă de a face spitale decente și așa ne-a găsit pandemia. Tot în cele șapte luni am demarat proiectele pentru cele trei spitale regionale. Trebuia încă din 2017 să avem studiile gata și până azi trebuia să aibă câteva etaje. Realitate o știți fiecare și fiecare român. Ce am făcut în aceste 50 de zile de când am început la Ministerul Sănătății? Am alocat 50 de milioane din fonduri europene pentru investiții în spitalele COVID. Am evaluat și vom evalua la fiecare lună măsurile propuse de IGSU. Poate nu știți, dar școlile s-au deschis. Am introdus testarea în școli. Până în prezent au fost distribuite 1,1 milioane de teste către DSP, dintre care 445 de mii au ajuns în școli. Am luat măsuri concrete numai în colaborare cu specialiștii și colegii din guvern, pentru campania de vaccinare. Suntem în topul european. Nu știu multe domenii în care să fim în topurile europene, poate știți dumneavoastră. Vom demara testarea cu teste antigen în cabinetele medicilor de familie. Lucrăm la unificarea și uniformizarea sistemelor de raportare în toată țara. Vorbiți despre poziții contradictorii în Guvern. Nu e un guvern condus de Dragnea și nici o Dăncilă la Palatul Victoria. Avem oameni care și-au adus specialiști care câteodată au opinii diferite și e foarte în regulă să fie așa. Am primit un mandat de reformă și, domnilor de la PSD, puteți să strigați demisia 24 de ore din 24, 7 zile din 7, patru ani de zile și nu mă voi opri! Am alături de mine profesioniști care mi-au transmis pe toate căile că așa nu se mai poate, că ori acum, ori niciodată. Stimați parlamentari, aveți o decizie simplă de luat: să votați cu mafia din sănătate sau să votați cu mine și împotriva acestei mafii.”

UPDATE 17:20. Alexandru Rafila citește moțiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu.

Știre inițială. Camera Deputaților dezbate luni, 15 februarie, moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

Votul va fi dat în ședința plenului de miercuri. Pentru adoptarea unei moțiuni simple este nevoie de votul majorității deputaților prezenți.

Moțiunea simplă, intitulată „Incompetența și lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea și viața românilor”, a fost semnată de 109 deputați social-democrați și a fost depusă la Parlament săptămâna trecută.

PSD cere demisia ministrului Sănătății pe motiv că în timpul care a trecut de la învestirea sa s-a putut vedea „atât de multă incoerență, lipsă de profesionalism și de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

„Victime omenești, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică și minciuni la testare și raportare! Și multă indiferență, indolență, aroganță și sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept prinipală grijă sănătatea și siguranța cetățenilor săi. Este deja prea mult! Acest ministru a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor. Trebuie să votăm ca acest ministru să plece”, se arată în textul moțiunii.

Subiecte în articol: motiune simpla vlad voiculescu psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri