Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO Papa Francisc, amuzat de un băieţel neastâmpărat

VIDEO Papa Francisc, amuzat de un băieţel neastâmpărat

Un băiat "neastâmpărat" l-a eclipsat pe papa Francisc miercuri, după ce "a evadat" din braţele mamei sale şi a alergat spre podiumul papal în timpul unei audienţe publice, trăgându-l cu putere de mână pe un membru al Gărzii Elveţiene şi jucându-se, apoi, în spatele scaunului pe care se afla Suveranul Pontif.
Mama băiatului a purtat un scurt dialog cu papa Francisc, în timp ce încerca să îl prindă pe băiat şi să îl readucă în rândul spectatorilor, dezvăluindu-i liderului Bisericii Catolice că fiul ei este mut. Papa Francisc i-a spus însă că poate să îl lase pe băiat să se joace în continuare.

"Acest copil nu poate să vorbească. Este mut. Însă poate să comunice", a declarat papa Francisc în faţa sutelor de credincioşi prezenţi la acea audienţă cu public. "Şi mai are ceva care m-a pus pe gânduri: este liber. Neastâmpărat..., dar el este liber", a adăugat suverantul pontif, vizibil amuzat de acest incident.
"Haideţi să ne rugăm harului Domnului pentru ca el să poată să vorbească", a mai spus papa Francisc.
Mama copilului i-a spus papei că familia sa provine din Argentina, ţara natală a suveranului pontif. În timp ce cobora de pe podium, papa Francisc, foarte zâmbitor, s-a aplecat spre cardinalul Georg Ganswein care stătea lângă el şi i-a şoptit: "Este argentinian. Deci nedisciplinat". 

Sursa: Agerpres

 

Subiecte în articol: papa francisc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri