Şase persoane care au lipit afişe şi au scris mesaje obscene sâmbătă pe gardul locuinţei şi pe uşa garajului deputatului PSD Florin Iordache au fost amendate de poliţişti cu câte 300 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES de Poliţia Ilfov, în urma unei sesizări prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute protestează pe o stradă din oraşul Bragadiru, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat şase persoane.
"Pe numele acestora au fost întocmite procese verbale de contravenţie, cuantumul total al amenzilor aplicate fiind de 1.800 de lei (300 de lei pentru fiecare participant), pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de Legea 61, respectiv 'scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate'. Politiştii din Ilfov urmăresc în continuare evoluţia evenimentelor. Menţionăm că punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de 'distrugere' se face în termen de 90 de zile numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate", se mai arată în comunicat.
Mai multe persoane, între care Mălin Bot, au mers sâmbătă la locuinţa lui Florin Iordache unde au lipit afişe cu mesaje obscene pe uşa garajului şi au pus un papuc în gard.
Protestatarii şi-au filmat acţiunea, pe care au iniţiat-o ca o "reacţie" la semnele obscene pe care Florin Iordache le-a arătat Opoziţiei în plenul Parlamentului, şi au postat-o pe internet.