Un bărbat din Crimeea s-a dezbrăcat în lenjerie intimă şi a sărit într-un lac îngheţat pentru a salva un câine care nu reuşea să iasă din apă.
Incidentul a fost filmat la sfârşitul săptămânii trecute în parcul Gagarin din oraşul Simferopol. Aşa cum se vede şi în imagini o parte a lacului era acoperită de gheaţă iar câinele nu reuşea să treacă de acea porţiune.
Bărbatul după ce a văzut chinurile prin care trece bietul câine a luat hotărârea să sară în ajutorul animalului. Fără să ezite, bărbatul s-a dezbrăcat în chiloţi după care a sărit în apa îngheţată.
Atât salvatorul cât şi câinele au ajuns cu bine la mal.