Este o concurență a știrilor rele, ca la pompele funebre, care te asigură de servicii prompte și ireproșabile pentru ultimul drum. Aflăm că nu ne scăldăm doar în valurile crizei pandemice, pe care nu putem să o biruim cu un vaccin-două. Dacă n-am fost sănătoși, s-au închis fabrici și uzine, cârciumi și hoteluri, ceea ce a declanșat criza economică, PIB-ul scufundat măsurând adâncimea gropii în care am căzut din lipsă de activitate. Motoarele au pornit însă mai repede decât anticipau specialiștii, China, fabricantul planetei, s-a pus pe treabă, cu mască sau fără mască, cu biciul sau cu interesul. Revigorarea economică din lumea ochilor oblici a avut un efect parșiv în Europa. UE s-a trezit că nu mai are suficientă energie și nici materii prime care să-i asigure prosperitatea adormită în infinite dezbateri juridico-ideologice despre libertatea individului sugrumată cu certificatul verde. De aici au răsărit și au crescut precum cozonacii moldovenești criza prețurilor la gaze, criza semiconductorilor și pentru obrazele mai subțiri, criza morală, unde, carevasăzică, unde nu-s prințipuri, mă înțelegi matale, vorba lui Caragiale... Uite așa, ușor, ușor, trecem și spre inflație, care măsoară, adunate, parte din spaimele noastre reale, parte din cele culese din spațiul virtual, distilate de numeroșii numerologi cu ștaif, care domină piața futures. Mai vin spre ceas de seară, după ce traduc zicerile lui Putin, experții în politici externe, anunțând iminența războiului. Deși ar trebui să fim mai liniștiți sub scutul de la Deveselu și după achiziția masivă de aeroplane vechi, verificate în exploatare zeci de ani de vikingi, ne punem ranița după ușă, pregătiți să apărăm patria cu certificatele medicale de scutire de la serviciul militar. Așadar, vorbim deja de criza din apărare, dar cred că sunt vorbe de clacă, pentru că avem în frunte la guvern un general care poate da oricărui adversar o ciucă de bătaie.
Pentru că avem orgoliul nostru, nu putem sta deoparte, să ne mulțumim doar cu crizele de import. În țara eminamente agricolă de odinioară, trecută apoi prin revoluția agrară a lui Ceaușescu, după recoltele care i-au detronat în ultimii ani pe francezi, campionii Europei la producția de cereale, este lansată în regim de breaking news și criza alimentară. Multă lume speriată a dat buzna în magazine și a luat, dacă s-a trezit târziu, ultimele borcane cu muștar de Tecuci. Cu frigiderele pline, cu slana suită în pod, așteptăm marea foamete! Pentru că a trecut repede Crăciunul și Revelionul se apropie, nu puteam scăpa de criza din sistemul de securitate devoalată de un bețivan cu whiskey în genă, care s-a trezit, căutând culcuș de noapte, spre zori în Casa Poporului. Irlandezul ne-a arătat o cale mai directă de intrare în Parlament, fără alegeri. Asta cred că va fi salvarea democrației românești: un for al legislativului format din persoane care au pătruns prin efracție, ocupând în ordinea sosirii locurile de deputați și senatori. Cred că merită și acest experiment, lăsând la vatră tabletele STS-ului, care și-au făcut pe deplin datoria până acum! Pentru MULȚI ANI!