Jurnalul.ro Ştiri Social Violenţa asupra copiilor, în creştere

Violenţa asupra copiilor, în creştere

de Monica Cosac    |   

Peste 4.500 de cazuri de abuz asupra copiilor au fost semnalate, anul trecut, la Telefonul Copilului, numărul acestora fiind cu peste 45% mai mare faţă de 2015. Agresiunea fizică asupra celor mici a fost cea mai întâlnită formă de abuz.

 

Bilanţul Asociaţiei Telefonul Copilului arată că în 2016 la 116111 - Telefonul Copilului, au fost înregistrate 88.986 de apeluri, în creştere cu 33,71% faţă de 2015. Dintre acestea, 10.356 au reprezentat cazuri care au necesitat intervenţie şi monitorizare de lungă durată a specialiştilor. Cea mai sesizată formă de abuz a fost molestarea fizică (în 37,32% dintre cazuri), fiind urmată de abuzul emoţional (25,93%) şi neglijare (24,11%).

Potrivit bilanţului, cele mai multe cazuri de abuz au fost înregistrate în familie (65,71%), 17,39% s-au petrecut în familie extinsă, în asistenţă maternală sau în centrul de plasament, 11,05% în spaţiul public şi 5,85% în mediul şcolar. Îngrijorător este faptul că în aproape trei sferturi dintre cazuri (72,96%) agresorii copiilor au fost chiar părinţii. Doar în 9,81% din cazuri a fost un alt copil, dar au fost şi situaţii în care agresorul a fost o altă rudă sau un alt adult.

 

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate din judeţele Vrancea, Constanţa, Teleorman, Vaslui, Neamţ, Bucureşti (sector 5). La polul opus, cele mai puţine cazuri au fost sesizate din judeţele Covasna, Harghita, Sălaj.  

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri