Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin a spus ce fel de relații își doreşte să aibă cu Donald Trump

Vladimir Putin a spus ce fel de relații își doreşte să aibă cu Donald Trump

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat vineri că doreşte relaţii constructive cu Statele Unite ale Americii (SUA) sub preşedinţia lui Donald Trump, despre care nimeni nu credea, cu excepţia ruşilor, că va fi ales, relatează Reuters şi AFP.

''Nimeni, în afară de noi'', nu credea că Donald Trump poate fi ales preşedinte al Statelor Unite, a declarat Putin în conferinţa sa de presă anuală.

Liderul rus a spus că nu vede ''nimic nou'' în declaraţiile lui Trump în care face apel la întărirea şi sporirea capacităţii SUA în materie de armament nuclear. ''El a evocat deja în campania sa electorală necesitatea de a întări capacitatea nucleară a SUA, de a întări forţele armate. Nu este aici nimic neobişnuit'', a declarat Putin.

Preşedintele american ales a publicat joi un tweet în această chestiune, fără să-şi detalieze ideea şi fără să precizeze dacă, de fapt, comentariul său răspunde unei situaţii anume. El s-a exprimat totuşi la câteva ore după ce Putin s-a pronunţat pentru consolidarea arsenalului nuclear al Rusiei, îndeosebi pentru a putea străpunge orice scut antirachetă, precum cel pe care Washingtonul intenţionează să-l desfăşoare în Europa de Est.

Vineri, notează AFP, Putin a revenit asupra declaraţiilor sale de joi, când a dat asigurări că Rusia este acum ''mai puternică decât oricare potenţial agresor''.

''Responsabili ai administraţiei americane actuale au început dintr-odată să spună că sunt cei mai puternici, cei mai puternici din lume. Da, efectiv, ei au mai multe rachete, submarine şi portavioane. Nu contestăm aceasta'', a afirmat preşedintele rus.

''Am spus că Rusia este acum mai puternică decât orice agresor. Cine este agresorul ? Cel care poate eventual ataca Rusia'', a adăugat Putin.

Liderul de la Kremlin i-a făcut din nou complimente lui Trump, criticându-i totodată violent pe democraţii americani şi denunţând acuzaţiile Washingtonului de ingerinţă în campania electorală vizându-l pe el.

Fostul preşedinte american Ronald Reagan ''ar fi fost mulţumit să vadă că reprezentanţii partidului său obţin victorii peste tot. El ar fi fost mulţumit să vadă că preşedintele ales a luat atât de bine pulsul societăţii americane, că el şi-a continuat strategia până la capăt, chiar dacă nimeni, în afară de noi, nu credea că el poate câştiga'' alegerile prezidenţiale, a mai spus Putin.

În opinia liderului rus, administraţia Obama şi democraţii ''încearcă să pună eşecurile lor pe seama factorilor externi''. ''Ei pierd pe toate fronturile, dar pun eşecurile lor pe seama altora. În opinia mea, aceasta le subminează demnitatea. Trebuie să ştii să pierzi cu demnitate'', a opinat Putin.

Sursa - AGERPRES

Subiecte în articol: Vladimir Putin donald trump sua Rusia relaţii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri