Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin: SUA folosesc Rusia pentru ''a deturna atenţia alegătorilor de la problemele lor''

Vladimir Putin: SUA folosesc Rusia pentru ''a deturna atenţia alegătorilor de la problemele lor''

Statele Unite ale Americii (SUA) folosesc Rusia pentru ''a deturna atenţia alegătorilor de la problemele lor'', a denunţat duminică preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce Washingtonul acuză Moscova că a orchestrat vaste piraterii informatice pentru a influenţa campania prezidenţială americană, relatează AFP.

''Există numeroase probleme'' în SUA, a dat asigurări Putin, adăugând că, ''în acest context, mulţi au recurs la metode dovedite constând în deturnarea atenţiei alegătorilor de la problemele lor''.

''Cum se procedează ? Trebuie, de exemplu, inventat un inamic şi trebuie unită ţara împotriva acestui inamic. Această carte este utilizată în mod foarte activ'', a explicat Putin într-o conferinţă de presă în marja summitului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) din Goa, în India.

Potrivit lui Putin, candidaţii au încercat mai întâi, în zadar, această strategie făcând din Iran ''un inamic'', după care s-au orientat către Rusia.

Moscova este acuzată de Washington că a orchestrat vaste piraterii informatice pentru a influenţa campania prezidenţială din SUA.

Vicepreşedintele american, Joe Biden, dădea asigurări vineri că ţara sa ''îi va transmite un mesaj'' lui Vladimir Putin, pe care-l consideră responsabil de recentele piraterii informatice.

Kremlinul a replicat sâmbătă, denunţând nivelul de ''agresivitate'' fără precedent al SUA, în timp ce ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a apreciat miercuri drept ''ridicole'' acuzaţiile Washingtonului.

''Sper că, după ce se vor termina aceste dezbateri şi această perioadă dificilă din viaţa politică americană, va fi posibilă restabilirea relaţiilor dintre Rusia şi SUA'', a declarat duminică preşedintele rus.''Păcat că, din cauza problemelor lor de politică internă, sunt sacrificate relaţiile ruso-americane'', a adăugat el cu regret.

Rusia este acuzată în SUA că vrea să-l favorizeze pe candidatul republican, Donald Trump, care a făcut declaraţii elogioase la adresa lui Vladimir Putin şi a pledat pentru relaţii mai bune cu Moscova.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia trec printr-o perioadă de mare răceală, din cauză că cele două ţări nu reuşesc să se înţeleagă pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria şi la situaţia din Ucraina.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri