Jurnalul.ro Ştiri Externe Vodafone se plânge de pierderile suferite după eliminarea tarifelor de roaming şi cere ajutor de la Bruxelles

Vodafone se plânge de pierderile suferite după eliminarea tarifelor de roaming şi cere ajutor de la Bruxelles

Comisia Europeană (CE) ar trebui să ajute companiile de telecomunicaţii prin reducerea costurilor legate de spectru şi permiţând mai multe fuziuni, pentru a ajuta la compensarea pierderii veniturilor în urma eliminării tarifelor de roaming în Europa, a afirmat, marţi, şeful companiei britanice Vodafone, Vittorio Colao, transmite Reuters. 

Luna aceasta, Comisia Europeană a anunţat că a ajuns la un acord cu privire la eliminarea tarifelor de roaming începând cu 15 iunie 2017. 

Prezent la Congresul mondial al telefoniei mobile (MWC) de la Barcelona, Colao a anunţat că a avut o întâlnire constructivă cu Andrus Ansip, vicepreşedinte al Comisiei, responsabil de piaţa unică digitală. 

Şeful Vodafone a apreciat că autorităţile de reglementare din Europa încă subestimează modul în care actualul cadru legislativ îngreunează capacitatea companiilor de telecomunicaţii de a susţine investiţii, într-un moment în care se confruntă cu scăderea veniturilor şi a profiturilor. 

"Continuă să fie un element lipsă în dezbatere: conştientizarea investiţiilor necesare şi cât de scăzute sunt profiturile. Celebrăm moartea roamingului, dar nimeni nu înţelege cum vor fi restituite veniturile companiilor de telecomunicaţii", le-a declarat jurnaliştilor Colao. 

Acesta a explicat că Europa trebuie să ia exemplul politicilor din SUA din domeniul consolidării şi să permită firmelor care operează pe aceeaşi piaţă să fuzioneze şi să-şi reducă costurile. 

"Mari tranzacţii s-au realizat în SUA, în timp ce în Europa sunt blocate tranzacţiile mici", a afirmat Colao, exprimându-şi frustrarea că vânzarea operaţiunilor Vodafone din Noua Zealandă către Sky Network Television a fost blocată. 

Colao a declarat că este deschis către mai multe tranzacţii ori către raţionalizarea activelor Vodafone şi ieşirea din anumite state sau spre fuziune cu rivalii pentru extinderea serviciilor broadband. 

În Europa, compania face toate eforturile pentru ca societatea mixtă din Olanda deţinută împreună cu Liberty Global să fie un succes. 

"Vodafone-Liberty Global încă este o combinaţie atractivă, în special dacă UE doreşte crearea unui jucător real pan-european", a precizat Colao. 

Anul trecut, Liberty Global şi Vodafone au acceptat să-şi combine operaţiunile din Olanda pentru a concura mai bine cu liderul de piaţă KPN. Vodafone şi Liberty Global au creat o societate mixtă care va oferi clienţilor olandezi un pachet mai competitiv, de televiziune, internet şi telefonie mobilă. 

Grupul britanic Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume, este prezent şi pe piaţa din România. De asemenea, din grupul Liberty Global face parte şi firma olandeză UPC Holding, care deţine şi UPC România. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri