Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a înmânat tichetele către primele 10 cupluri care au trecut de etapele preliminare și urmează să înceapă procedurile.
Ministrul Gabriela Firea: Infertilitatea nu este un moft și doar persoanele care trec prin așa ceva știu ce sentimente te încearcă. Știu din propria experiență ce înseamnă. În România, potrivit studiilor recente, 1 din 5 cupluri se luptă cu infertilitatea. Acest program este o șansă acordată persoanelor care trăiesc această dramă. Nu toată lumea își permite să plătească o astfel de intervenție. De asemenea, încercăm să creștem natalitatea pentru că avem deja doi ani consecutivi cu scădere record de nașteri.”
Până acum, au fost transmise peste 8.100 de solicitări din partea cuplurilor sau femeilor singure diagnosticate cu infertilitate pentru acordarea acestui sprijin. Au fost deja validate peste 350 de dosare, iar procesul este unul continuu.
Sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineterului și Egalității de Șanse, ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere:
• primul tichet are o valoare de 5.000 de lei și poate fi folosit pentru achiziționarea tratamentului medicamentos prescris de medicul currant. Acest tichet poate fi utilizat doar în farmaciile înscrise în program, lista fiind publicată pe site-ul ministerului.
• al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, se acordă pentru procedura de embriotransfer și va ajunge la cupluri doar dacă medicul curant consideră că prima etapă este un succes.
Menționăm că primim în continuare dosarele din partea cuplurilor/femeilor singure, la adresa de e-mail: natalitate@mfamilie.gov.ro
De asemenea, reamintim că regulamentul, toate detaliile despre ce trebuie să conțină dosarul, clinicile și farmaciile înscrise în program etc, se regăsesc pe site-ul ministerului.