Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme caniculară, cu maxime de până la 36 de grade, în Capitală

Vreme caniculară, cu maxime de până la 36 de grade, în Capitală

de Redacția Jurnalul    |   

Vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime de până la 36 de grade în Capitală, potrivit prognozei speciale emise sâmbătă de ANM.

Astfel, de duminică de la ora 10.00 până luni la ora 9.00, vremea va deveni caniculară în București, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, condiții în care disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura maximă va fi de 35-36 de grade, iar cea minimă de 17-20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

De luni până marți dimineața la ora 10.00, vremea se va menține caniculară și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și la începutul nopții când va crește probabilitatea pentru perioade cu manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv averse,
descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17-19 grade.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: canicula capitala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri