De la mijlocul săptămânii viitoare vremea va începe să se încălzează, iar joi, pe 28 noiembrie, maximele vor atinge 16 grade Celsius. Până atunci, avem parte de ploi, frig în mare parte din ţară, lapoviţă şi ninsori.
Vremea se va încălzi uşor, duminică, la nivelul întregii ţări, iar cerul va fi variabil în regiunile intra-carpatice şi mai mult noros în rest, a declarat Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.
”Trecător, va ploua slab sau va burniţa, local, în Oltenia, Muntenia şi izolat în Dobrogea şi în Moldova. În zona montană înaltă, trecător, vor mai posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului, în special la munte, la altitudini mari, unde rafalele vor atinge viteze de 70 - 80 km/h. Maximele vor fi între 1 grad, în nordul Moldovei, şi 15 grade în Banat şi Crişana. Minimele înregistrate vor fi între -2 şi 9 grade, dimineaţa şi noaptea se va produce, izolat, ceaţă”, a afirmat meteorologul.
Şi în Bucureşti, pe parcursul zilei de duminică, vremea se va încălzi uşor, valorile termice maxime vor fi de 8-9 grade, în timp ce minimele se vor situa în jurul valorii de 5 grade. În tot acest interval, cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab, a adăugat meteorologul de serviciu al ANM.