Jurnalul.ro Sport Sporturi Wawrinka și Murray s-au retras de la Roland Garros

Wawrinka și Murray s-au retras de la Roland Garros

Stanislas Wawrinka s-a retras de la Roland Garros, acesta nereușind să se recupereze la timp, după intervenția chirurgicală avută în martie la piciorul stâng. Fostul număr 1 mondial, britanicul Andy Murray, a renunțat la participarea pe tabloul de calificare.

Wawrinka, fost număr 3 mondial, a câștigat titlul Roland Garros în 2015, iar în 2017 a jucat finala.

Elvețianul a avut o serie de 16 apariții consecutive la Roland Garros, începând cu debutul său la turneul din 2005. Anul trecut, a pierdut în runda a treia, după un meci de 5 seturi, împotriva favoritului local, Hugo Gaston.

Wawrinka a concurat ultima dată la Doha, în luna martie. În vârstă de 36 de ani, el este în prezent numărul 24 în clasamentul ATP.

Andy Murray, finalistul Roland Garros din 2016, a decis că se va concentra acum pe sezonul de iarbă. Scoțianul a jucat la dublu, cu Liam Broady, la turneul Internazionali BNL d'Italia, unde s-a antrenat chiar și cu Novak Djokovic. Aceasta a fost singura sa participare din acest an pe zgură.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Roland Garros
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri