Jurnalul.ro Ştiri Locale Wizz Air închide baza din Bacău

Wizz Air închide baza din Bacău

de Redacția Jurnalul    |   

Wizz Air închide baza din Bacău, cu precizarea că angajaților de aici le vor fi oferite oportunități în alte zone ale „rețelei”. Cei care au rezervat bilete pot alege între a rezervare un alt bilet sau rambursarea.

Wizz Air anunță ajustarea rețelei și planuri de optimizare a pieței în ceea ce privește operațiunile sale din România, „pentru a reflecta contextul economic în schimbare, care nu a permis operarea bazei într-un mod viabil”.

Astfel, compania aeriană își va închide, de marți, baza din Bacău și „va beneficia de ocazia de dezvoltare relocându-și capacitatea către alte rute cu o cerere mai ridicată”.

Wizz Air precizează că va continua să opereze o serie de rute din Bacău, incluzând cele către Londra Luton și Milano Malpensa. Angajaților de la baza din Bacău le vor fi oferite oportunități în alte zone ale rețelei Wizz Air.

Primul zbor al Wizz Air a decolat din Bacău în data de 29 octombrie 2020, iar de atunci, compania aeriană și-a extins constant operațiunile, transportând aproape jumătate de milion de pasageri pe rutele sale cu tarif redus către și dinspre Bacău.

„Clienții afectați, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru rezervarea gratuită a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120% din tariful inițial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din prețul biletului”, transmite compania.

„Mediul macroeconomic complicat a făcut imposibilă continuarea operațiunilor noastre în Bacău. Ne cerem scuze clienților noștri români pentru orice inconveniențe pe care această decizie le va cauza. Prioritatea noastră în acest moment este să ne asigurăm că toți clienții afectați sunt contactați direct, primind sfaturi clare cu privire la opțiunile lor, și să avem grijă de colegii și echipajul nostru din Bacău. Wizz Air continuă să ofere tarife reduse de pe alte aeroporturi din România, inclusiv din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și Sibiu”, declară Tischner Roland, Officer Wizz Air Hungary General Operations.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: wizz air bacau
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri