Jurnalul.ro Cultură Muzica X Factor. S-a încheiat Bootcampul, urmează Duelurile

X Factor. S-a încheiat Bootcampul, urmează Duelurile

După ce miercuri seara ultima grupă intrată în Bootcamp, cea a Deliei, şi-a ales ultimii patru concurenţi, vinerea aceasta, pe 2 decembrie, de la 20.30, Antena 1 difuzează Duelurile.

Fiecare mentor are acum câte 4 reprezentanţi cu care intră în această etapă a concursului şi dintre care numai doi per grupă vor merge mai departe. Mulţi şi talentaţi au fost, însă numai 8 vor intra în Galele LIVE.

Aşa se face că seara de vineri va fi una plină de emoţie, momente în care dueliştii au pus tot sufletul pentru că de ele depinde decizia pe care o va lua fiecare mentor în parte.

Bătălia la „X Factor” pentru un loc în gale se dă aşadar vinerea aceasta. Grupurile lui Bănică - Oscar și Miruna, Estera și Rebecca, 3 O’Clock și Doredos, fetele lui Carla’s Dreams -  Olga Verbițchi, Miruna Pânzaru, Izabela Simion şi Enrica Tara, cei peste 24 de ani coordonaţi de Brenciu - Loredana Anghelache, Monica Prodea, Cezar Dometi și Marcel Roșca, dar şi cei patru băieţi aleşi de Delia - Alex Mladin, Eregep Raul, Emilian Nechifor şi Johnny Bădulescu se reîntâlnesc pe scena „X Factor” pentru a se duela.

CLICK PE POZĂ, PENTRU GALERIE FOTO

Juraţii sunt cei care au decis cum se împart duelurile în fiecare grupă pe care o coordonează, iar miza este foarte mare: cine rămâne vinerea aceasta în concurs intră în live-uri. Tocmai de aceea şi pentru cei patru mentori este o seară importantă: fiecare vrea să câştige acest sezon, iar strategia pe care a aplicat-o până acum îşi va spune cuvântul.  

 

 

 

Subiecte în articol: x factor bootcamp dueluri Delia stefan banica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri