Circa 50 de gospodării din Scorniceşti, din satele Bircii, Bălţaţi şi Mărgineni-Slobozia, au fost inundate marţi în urma ploilor abundente căzute în prima parte a zilei, pentru evacuarea apei acţionând în zonele menţionate echipaje de pompieri şi voluntari cu autospeciale şi motopompe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, în zona Mărgineni-Slobozia, unde sunt cele mai multe gospodării inundate, pompierii acţionează şi cu o motopompă remorcabilă din cadrul Detaşamentului Slatina şi cu un buldoexcavator de la serviciul voluntar din localitate.
Băsăşteanu a precizat că au fost inundate patru gospodării din zonele Bircii şi Bălţaţi şi 45 de gospodării din Mogoşeşti şi Mărgineni - Slobozia.
Din cauza ploilor abundente, în cursul nopţii de luni spe marţi s-au produs inundaţii şi în comuna Movileni, pompierii intervenind pentru evacuarea apei dintr-o locuinţă. AGERPRES