Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de pescari la copcă au fost amendaţi de jandarmi

Zeci de pescari la copcă au fost amendaţi de jandarmi

Zeci de pescari au fost sancţionaţi de jandarmii din Botoşani după ce au fost prinşi pescuind ilegal la copcă, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Dan Izotov.

Potrivit acestuia, cele 25 de persoane se aflau pe gheaţa de pe lacurile de acumulare de la Bucecea şi Rogojeşti de pe râul Siret şi au încălcat prevederile legislaţiei în vigoare privind pescuitul şi acvacultura.

"Pescarii depistaţi fără permis de pescuit valabil, încălcând condiţiile prevăzute în permis sau care au reţinut peşti peste dimensiunile minime legale admise au fost amendaţi cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei", a afirmat Izotov.

Acţiunea jandarmilor a avut loc duminică în cooperare cu reprezentanţi locali ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi voluntari din cadrul C.S. Bucovina Fishing Suceava.

În anul 2017, jandarmii au ridicat de pe luciul de apă 3.680 de metri de plase de pescuit monofilament interzise şi au deversat în mediul natural 150 de kg de peşte capturat ilegal. AGERPRES

Subiecte în articol: pescari la copca amendati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri