Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de mașini furate, descoperite la frontiera României în primele patru luni ale anului

Zeci de mașini furate, descoperite la frontiera României în primele patru luni ale anului

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii de frontieră au descoperit în primele patru luni 80 de mijloace de transport aflate în atenţia autorităţilor, fiind semnalate ca suspecte a fi furate, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, când au fost descoperite 53 autovehicule.

„În primele patru luni ale anului 2023, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 80 de mijloace de transport aflate în atenţia autorităţilor, fiind semnalate ca suspecte a fi furate - 71 autoturisme, 4 microbuze, 2 camioane, 2 motociclete şi 1 remorcă, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior - 53 autovehicule””, transmite Poliția de Frontieră.

Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în P.T.F. Calafat şi P.T.F. Giurgiu, precum şi la graniţa cu R. Moldova, unde P.T.F. Albiţa (judeţul Vaslui) are cele mai multe astfel de cazuri.

Persoanele implicate au fost atât cetăţeni români, cât şi bulgari, iranieni, libieni, letoni, olandezi, moldoveni, sârbi, turci şi ucraineni.

În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei.

„În urma analizei din acest an, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate frontierele României, sunt Germania, Italia, România, Belgia, Ucraina, Bulgaria şi Marea Britanie, dar şi cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc. În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul verificărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: masini furate frontieră
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri