Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de percheziții, la persoane bănuite de șantaj și camătă

Zeci de percheziții, la persoane bănuite de șantaj și camătă

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii din Harghita fac, vineri diminează, zeci de percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de șantaj și camătă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, pun în executare, vineri dimineață, 32 de mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Gheorgheni și Toplița, din județul Harghita, precum și în județul Mureș, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de șantaj și camătă.

„Din cercetări s-a reținut că, începând cu anul 2019 și până în prezent, mai multe persoane, din municipiul Gheorgheni, ar fi acordat către diverse persoane sume de bani, cu titlu de împrumut, pentru care ar fi perceput dobânzi cuprinse între 20 și 300 de lei pe lună. Totodată, pentru persoanele care ar fi restituit împrumutul cu întârziere sau n-ar fi avut posibilitatea să achite dobânzile, persoanele bănuite ar fi recurs la amenințări și șantaj”, potrivit IGPR

La momentul transmiterii știrii, acţiunea este în desfăşurare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: perchezitii santaj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri