Ediția din acest an se va desfășura în perioada 10–12 decembrie și va reliefa, printr-un amplu program științific, cele mai noi realizări din activitatea medicală și de cercetare.
Sub tema „Perspective interdisciplinare în tandem cu digitalizarea și inteligența artificială” evenimentul, devenit unul de tradiție pentru medicina românească, va reuni peste 400 de participanți - medici, cercetători, cadre universitare, specialiști în tehnologii medicale - creând un spațiu de dialog și analiză asupra modului în care inovația digitală transformă medicina contemporană.
Pe parcursul celor trei zile, vor fi prezentate progrese semnificative în domenii precum imagistica avansată, terapiile personalizate, analiza datelor medicale, medicina regenerativă și integrarea inteligenței artificiale în procesele clinice. Totodată, agenda științifică va pune accent pe colaborarea interdisciplinară, demonstrând cum convergența specialităților poate genera soluții inovatoare pentru îmbunătățirea diagnosticelor, tratamentelor și managementului pacienților.
” Institutul nostru, cu o istorie de 66 de ani de excelență, continuă să fie un pilon al medicinei românești, un loc în care se întâlnesc expertiza clinică, cercetarea de vârf și inovația tehnologică. Proiectele pe care le prezentăm în această ediție a Zilelor Științifice ale I.C. Fundeni - de la terapiile celulare avansate și procedeele de transplant, până la analiza genomică și digitalizarea proceselor clinice - demonstrează angajamentul nostru de a aduce pacienților soluții reale, validate științific, în acord cu standardele internaționale. Le mulțumesc tuturor celor implicați – colegilor mei, partenerilor academici și autorităților - pentru efortul consecvent de a transforma fiecare provocare într-o oportunitate pentru progres” a declarat managerul Institutul Clinic Fundeni din București, Prof. Univ. Dr. Anca Coliță.
Totodată, Prof. Univ. Dr. Anca Coliță a ținut să precizeze că:” ediția din acest an a Zilelor Științifice va genera cu siguranță idei noi, direcții comune și soluții care vor contribui, în mod concret, la dezvoltarea medicinei românești și la îmbunătățirea vieții pacienților reafirmând faptul că Institutul Clinic Fundeni rămâne dedicat excelenței, inovației și responsabilității față de oameni, iar prin colaborarea strânsă cu UMF «Carol Davila» din București și cu marile centre europene de excelență, Institutul își consolidează rolul de lider național în medicina de înaltă performanță”.
La rândul său, Directorul Științific al IC Fundeni și coordonatorul evenimentului, Prof. Univ. Dr. Simona Dima a declarat: ”Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni se constituie, an de an, într-un reper major al comunității medicale, un cadru în care cercetarea, inovația și practica clinică converg pentru a genera direcții noi în medicina modernă, iar ceastă ediție se distinge printr-un program științific de o complexitate remarcabilă, structurat pe sesiuni tematice interdisciplinare care abordează cele mai actuale provocări și progrese din domeniile hematologiei, gastroenterologiei, transplantului, imunologiei, geneticii, biologiei celulare și medicinei translaționale. Prezentările, sesiunile plenare dedicate tehnologiilor emergente - de la terapii celulare și imunoterapii până la secvențiere genomică și platforme digitale avansate - transformă aceste zile într-un adevărat laborator al ideilor și al soluțiilor aplicabile direct în practica medicală”.
„Acest eveniment de tradiție al Institutului nostru constituie un prilej de reflecție profundă și de recunoaștere a misiunii pe care o împlinim cu rigurozitate și responsabilitate zi de zi: aceea de a oferi pacienților îngrijire medicală la cel mai înalt standard de performanță, iar an de an, Zilele Științifice ale IC Fundeni ne oferă oportunitatea de a reafirma acest angajament și de a evidenția contribuția medicilor, asistenților medicali, cercetătorilor și specialiștilor care, prin dedicarea lor exemplară, transformă Institutul într-un centru de referință națională și într-un reper regional al medicinei de înaltă performanță” a conchis Directorul Medical al IC Fundeni, Prof. Univ. Dr. Alina Daniela Tănase.
Prin organizarea acestei manifestări de anvergură, Institutul Clinic Fundeni confirmă încă o dată rolul său esențial în modelarea viitorului medicinei românești, încurajând cercetarea de vârf și cultivând un cadru de dialog profesionist între specialiști de renume național și internațional.
Temele centrale ale ediției 2025 includ:
- progresele recente în managementul tumorilor solide: de la patologie digitală si diagnostic genomic la tehnici minim invazive
- provocările inteligenței artificiale in cercetarea științifică;
- inovația în imagistică, transplant;
- interrelația microbiotă -gazda: perspective moleculare si implicații terapeutice;
- integrarea cercetării clinice în practica medicală modernă;
Totodată, în cadrul Zilelor Științifice vor fi prezentate rezultatele recente ale proiectelor derulate de Institutul Clinic Fundeni, inclusiv inițiative strategice privind terapia celulară, screening și detecție precoce, transplantul hepatic, renal și medular, analizele genomice și digitalizarea proceselor clinice.
Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni reprezintă, an de an, un reper al progresului medical românesc - un angajament ferm pentru inovare, colaborare multidisciplinară și pentru consolidarea rolului ICF ca principal centru național de excelență în diagnosticul și tratamentul bolilor severe. Evenimentul este creditat de Colegiul Medicilor din România cu 18 puncte EMC (Educație Medicală Continuă).
Institutul Clinic Fundeni, în cifre
Astăzi, Institutul Clinic Fundeni din București are una dintre cele mai mari adresabilități la nivel național, aici fiind internați anual aproximativ 50.000 de pacienți în spitalizare continuă și peste 78.000 în spitalizare de zi. Personalul medical de înaltă calitate profesională asigură servicii de sănătate populației la nivel național, cu o repartiție demografică din care reiese că din punct de vedere al domiciliului peste 70% dintre pacienți provin din alte județe și sub 30% din București, 66% dintre pacienți sunt din mediul urban și 34% din mediul rural, 48 % sunt femei și 52% bărbați.
Din punct de vedere al numărului de pacienți transplantați și al numărului de pacienți urmăriți pre și post-transplant statistica anului 2025 pentru perioada 01.01- 30.11 arată astfel:
|
Tip transplant /terapie celulara |
Nr. de pacienți transplantați/ terapie celulara 01.01-30.11.2025 |
Număr de consultații pre- si post-transplant |
|
Transplant renal |
63 |
6067 |
|
Transplant hepatic |
50 |
2755 |
|
Transplant medular |
164 |
- |
|
CAR-T |
|
Puncte cheie în dezvoltarea continuă a IC Fundeni prin accesarea de finanțări nerambursabile - Repere în anul 2025:
La momentul actual, Institutul Clinic Fundeni are multiple proiecte aflate în implementare, finanțate prin Programul Operațional de Sănătate, Planul Național de Redresare și Reziliență, UEFISCDI sau Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești. Printre acestea se numără : „RELOCARE, DEZVOLTARE ȘI CONSTRUIRE ANSAMBLU MEDICAL NOU INSTITUTUL CLINIC FUNDENI”, “ROCCAS 3: Consolidarea capacității sistemului de sănătate pentru implementarea sustenabilă a programului național organizat de screening în cancerul colorectal”, “ROCCAS 4 SM - Organizarea unui program regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal în regiunea Sud-Muntenia”, “Proiect tip B - Modernizarea, reabilitarea și extinderea sistemelor pentru securitatea la incendiu și a instalatiei de aprovizionare cu azot lichid în cadrul Institutului Clinic Fundeni”, ”Reducerea vulnerabilităților Institutului Clinic Fundeni prin investiții în echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”, “LIVE(RO)3 Plan Strategic Integrat: Dezvoltare, Monitorizare și Control al Calității în Screeningul Bolilor Hepatice Cronice”, “Reabilitare, extindere și modernizare ambulatoriu integrat IC Fundeni”, ” Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice”, ”Nextgen: Terapie celulară avansată Centru de cercetare si productie – ATMP-Hub” și ” Dezvoltarea cercetării genomice în România-ROGEN”.
Cercetare științifică și excelență la 66 de ani de existență
Institutul Clinic Fundeni – tradiție, performanță și inovare în medicina românească
Anul acesta, Institutul Clinic Fundeni marchează 66 de ani de activitate, perioadă în care a devenit un reper al medicinei românești și unul dintre cele mai complexe centre medicale din Europa Centrală și de Est. Întemeiat la 1 octombrie 1959 ca unitate medicală de interes republican, institutul s-a transformat treptat într-un veritabil pol de excelență, recunoscut atât pentru calitatea actului medical, cât și pentru contribuțiile sale majore în cercetarea științifică.
De la cele 526 de paturi și câteva specialități medicale existente la momentul înființării – Radiologie, Chirurgie, Urologie, Pediatrie, Boli Interne și o bază de cercetare de fiziopatologie – Institutul Clinic Fundeni a evoluat către o infrastructură medicală de amploare, cu 1.158 de paturi, 27 de secții, 10 specialități medicale complexe, 3 centre de transplant (renal, hepatic și medular), 3 laboratoare, o unitate de transfuzie sanguină și o bancă de celule stem.
În ultimul deceniu, institutul a înregistrat o creștere accelerată în domeniul cercetării medicale prin dezvoltarea Centrului de Excelență în Medicina Translațională și a nucleelor de cercetare active în toate specialitățile. Fundeni rămâne lider național în terapii avansate, diagnostic de înaltă performanță și intervenții medicale complexe.
Istorie de premiere naționale
De-a lungul anilor, echipele medicale au realizat numeroase premiere care au schimbat paradigma terapeutică în România:
- primul transplant renal (1980), primul transplant renal cu donator în moarte cerebrală (1997), primul transplant renal pediatric cu donator în moarte cerebrală (1999),
- primul transplant renal la un pacient cu HIV (2022),
- transplant hepatic combinat cu pancreas sau insule pancreatice, proceduri de bridging hepatic, tehnici avansate de epurare extracorporală,
- transplanturi de celule stem hematopoietice, dublu autotransplant, transplant în tandem și implementarea terapiilor celulare CAR-T.
Radiologia intervențională a stabilit, la rândul ei, direcții noi de tratament: tromboaspirația și tromboliza în tromboza arterei hepatice, stentarea anastomozelor biliare, proceduri complexe pe vena portă și pe vena mezenterică, precum și radioembolizarea hepatică (SIRT), Institutul Clinic Fundeni devenind cel mai mare centru național pentru proceduri radio-intervenționale hepato-bilio-pancreatice, cu peste 300 de proceduri TACE și 500 de proceduri biliare anual.
Un centru formator pentru întreaga țară
Expertiza acumulată la I.C. Fundeni a permis dezvoltarea unor noi programe de transplant în România și în Republica Moldova:
- transplant hepatic la spitalele „Sfânta Maria” București, „Sf. Spiridon” Iași, Spitalul Republican din Chișinău și Cluj,
- transplant renal la Iași și Oradea,
- transplant medular la Spitalul Colțea, Spitalul Universitar București și Institutul Regional de Oncologie Iași.
Totodată, prin Secția de Chirurgie II, institutul coordonează realizarea transplantului hepatic pediatric în colaborare cu spitalele „Grigore Alexandrescu” și „Marie Curie”.
La 66 de ani de la înființarea sa, Institutul Clinic Fundeni își reconfirmă statutul de instituție-pilon a medicinei românești, un spațiu în care expertiza medicală, educația continuă și cercetarea științifică converg pentru a redefini standardele de îngrijire și pentru a oferi pacienților tratamente la nivel european.