O furtună puternică a provocat atunci prăbușirea scenei (amplasată direct pe gazonul stadionului de fotbal „Ilie Oană” din orașul găzarilor) pe care se desfășura spectacolul. În doar câteva fracțiuni de secundă, întreaga arenă a fost scufundată în beznă, iar oamenii din public s-au călcat în picioare. Bilanțul, 6 morți și zeci de răniți, a pecetluit soarta Cenaclului care a fost închis de oficialități. La 35 de ani distanță, artiști vorbesc în premieră cu Emil Simionescu, colaborator al Evenimentului Istoric, despre ce s-a întâmplat în iunie 1985, de ce au murit oameni, cine și pentru ce motiv au fost adevărații vinovați de producerea tragediei, dar și despre prețul uriaș pe care Adrian Păunescu a fost obligat să îl plătească.
Ploiești, 15 iunie 1985, ora 17.55. Stadionul pe care magicienii Petrolului făcuseră de atâtea ori istorie, cu balonul rotund la picioare, geme de lume. Sunt zeci de mii de oameni adunați buluc, de data asta nu în așteptarea fluierului de start al vreunei partide de fotbal, ci a ultimului dintr-o caravană de peste 20 - câte avuseseră loc până atunci, în decurs de o lună, în județ - dintre concertele, atât de iubite în perioada comunistă, de către milioane de oameni: concertele Cenaclului Flacăra.
Adulat de românii din toate colțurile țării pentru efervescența mesajelor patriotice transmise prin cântec, Cenaclul Flacăra era deopotrivă urât de liderii comuniști ai acelor vremuri, care vedeau în Adrian Păunescu - sufletul și scânteia festivalului, un pericol iminent pentru viitorul clicii ceaușiste. Iar ceea ce s-a întâmplat la Ploiești în vara acelui an, când 6 oameni au murit, iar alți zeci au fost răniți, în timpul spectacolului, le-a dat apă la moară să pună lacăt pe cel mai mare fenomen cultural din anii ’80.
„Vine furtuna. Opriți spectacolul!”
Ducu Bertzi, unul dintre seniori folkului românesc al tuturor timpurilor, se afla pe scenă în momentul în care o furtună năprasnică s-a abătut asupra stadionului. Furtuna care avea să cânte prohodul Cenaclului Flacăra. „Spectacolul maraton, care se întindea de obicei pe parcursul a opt, nouă ore, a început, ca de obicei, la ora 18.00. Totul a fost perfect, până după căderea întunericului. Să fi fost 21.30, poate 22.00, în momentul în care pe scenă, lângă Adrian Păunescu, și-a făcut apariția primarul de atunci al Ploieștiului, Mircea Ionescu. A vorbit cu Păunescu, iar acesta a transmis publicului, mai departe, mesajul: „Vine furtuna. Ar fi bine să oprim spectacolul!”. Și a venit. Iar spectacolul nu s-a oprit, în pofida repetatelor avertismente lansate de Păunescu de la microfon. Publicul voia să continuăm. Să cântăm pentru el”, deapănă Ducu Bertzi firul poveștii.
Legenda unui discurs controversat
Andrei Păunescu, fiul Bardului de la Bârca, vorbește și el despre momentul în care Păunescu cere publicului încetarea spectacolului. „Legenda spune că tatăl meu a spus că ne luptăm cu natura. Nu este nici pe departe adevărat. El a susținut clar și răspicat contrariul: «Nu ne putem lupta cu natura». Așa a sunat discursul lui. Și a cerut acest lucru de câteva ori, ultima oară cu foarte puțin timp înainte ca scena pe care ne aflam cu toții să se prăbușească, moment în care s-a declanșat grozăvia”.
„Grozăvia” de care vorbește Andrei e greu de reprodus în cuvinte. Odată cu fulgerul teribil care a brăzdat cerul, cu prăbușirea peste artiști a scenei, se întrerupe curentul electric în întreg stadionul. Toate reflectoarele îndreptate în direcția publicului, inclusiv cel care scălda în lumină pledoaria muzicală a folkiștilor, amuțesc la unison. E clipa în care se declanșează isteria generală, iar oamenii, adunați ciorchine în tribunele stadionului din Ploiești, încep să se calce în picioare unii pe alții.
Întâi a fost bezna
„Alimentarea cu energie electrică pe scenă s-a întrerupt în clipa în care, speriați de vacarmul creat de distrugerea scenei, am sărit pur și simplu cu toții de pe scenă. Era singura soluție să nu ne trezim cu stâlpii de susținere în cap și singura care ne ferea de pericolul electrocutării”, își amintește Ducu Bertzi. „Scena era poziționată chiar pe gazon, la un metru și ceva înălțime. Nu era o problemă să o abandonăm. Când am aterizat pe teren, am realizat că apa ne ajungea dincolo de genunchi. Atât de tare plouase!”, își continuă el povestea. Mărturisește că toți cei care se aflaseră nu cu mult timp în urmă pe scena Cenaclului Flacăra au luat drumul vestiarelor în care se schimbau jucătorii. „Era singurul loc în care ne puteam refugia. Și acolo apa ajungea dincolo de glezne, dar măcar eram în siguranță. Urgia de afară ne mai putea ajunge”, mai adaugă folkistul.
Acele blestemate porți de acces
Ceea ce a provocat dezastrul de la Ploiești a fost lipsa de organizare. Din mărturiile consemnate ale celor implicați în evenimentele tragice de pe stadionul „Ilie Oană” din capitala prahoveană rezultă clar că poarta de acces a stadionului, blocată, în momentul spectacolului, a provocat meleul care a dus la moartea a șase oameni și rănirea gravă a altor câteva zeci. „Când s-a stins lumina, oamenii au luat-o razna. Au încercat să iasă de pe stadion prin singura cale de acces pe care o știau. Poarta principală. Numai că aceasta era blocată, iar cei care au încercat să escaladeze ieșirea s-au trezit într-un clinci cumplit. Veneau oameni din toate părțile. Toți voiau să iasă primii din Infernul de pe Ilie Oană. S-au bătut, lovit, călcat în picioare unii pe alții. Au rezultat șase morți și zeci de răniți. A fost terifiant”, a mărturisit Andrei Păunescu.
„Singurul care ar fi salvat Cenaclul plecase dimineață în China”
Imediat după spectacol, Adrian Păunescu ia drumul spre București, în speranța că îl mai poate găsi pe Nicu Ceaușescu, pe picior de plecare în China, singurul om care ar fi putut salva Cenaclul de la dispariție. „Nu a fost să fie. Nicu urma să plece în acea dimineață în China. Se știa de o lună acest lucru. Plecarea intempestivă a lui Păunescu, în acea noapte, a avut legătură cu acest lucru. Să se vadă cu Nicu și să îi explice ce s-a întâmplat. Numai că Nicu decolase deja, iar Păunescu nu a găsit la București decât figuri reci, impenetrabile, care nu erau dispuse, din ordinul Partidului, să miște un deget pentru a salva Cenaclul”, a mărturisit pentru Evenimentul Istoric Andrei Păunescu.
Material realizat în colaborare cu Evenimentul Istoric