x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Anunturi mica publicitate Licitatii Administraţia Finanţelor Publice a oraşului (AFPO)

Administraţia Finanţelor Publice a oraşului (AFPO)

29 Mai 2013   •   11:49

Administraţia Finanţelor Publice a oraşului (AFPO) Bălceşti, în temeiul art.167 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, face cunoscut că în data de 10 iunie 2013, ora 10:00, la sediul din oraşul Bălceşti, str. Petrache Poenaru, nr.8, se va organiza licitaţie publică pentru vânzarea bunurilor mobile sechestrate proprietate a debitorului SC Matcom Impex SRL, cu sediul în comună Măciuca, sat Botorani, jud. Vâlcea, CUI 4066989, în dosarul de executare nr.6/11, după cum urmează: 1. autoutilitara marca Ford, tipul Furgon Transit. Preţul de pornire a licitaţiei (exclusiv TVA) - 7.741 lei. Menţionăm că bunul este depozitat în comună Măciuca, sat Botorani, jud. Vâlcea, unde pot fi vizualizate de către ofertanţi. Asupra bunurilor mobile care fac obiectul publicaţiei de vânzare nu sunt înregistrate privilegii ale altor creditori. Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. Ofertele de licitaţie se depun, până în data  de 07.06.2013 ora 11:00, însoţite de următoarele documente: oferte de cumpărare, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei (inclusiv TVA); împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate româna, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului; pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba romană; pentru persoanele fizice romane, copie de pe actul de identitate; certificate fiscale din care să rezulte că nu au datorii la bugetul local şi bugetul general consolidat al statului. Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţa, în conformitate cu prevederile art. 172-173 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, republicata, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 2, lit.d din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului. Pe baza documentelor solicitate ofertanţii urmează să se prezinte la data stabilită pentru licitaţie la locul fixat în acest scop. Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa la sediul nostru sau la telefon numărul 0250-840.376. Data afişării: 27.05.2013.

×
Subiecte în articol: anunturi anunturi licitatii