x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum a ajuns un Ferrari sa fie vandut la un pret record

Cum a ajuns un Ferrari sa fie vandut la un pret record

27 Aug 2018   •   11:28
Cum a ajuns un Ferrari sa fie vandut la un pret record

La o zi după ce piaţa bursieră americană a stabilit un nou record, un automobil de epocă marca Ferrari s-a vândut la licitaţie pentru cel mai mare preţ înregistrat vreodată, semn că investitorii sunt dispuşi să plătească sume mari. 

 

Unul din primii angajaţi de la grupul Microsoft a vândut în weekend un automobil Ferrari 250 GTO din 1962 pentru o sumă record de 48,4 milioane dolari, cu 25% peste precedentul record stabilit la o licitaţie pentru automobile de epocă organizată în urmă cu patru ani. 

Deşi indicele bursier S&P 500 a atins vineri un nou record, se pare că automobilele Ferrari sunt o investiţie mai profitabilă în condiţiile în care un indice al preţurilor automobilelor Ferrari s-a triplat în acest deceniu, devansând creşterea de 158% înregistrat de piaţa bursieră americană. 

Noul preţ record înregistrat de un automobil Ferrari vine după ce o pictură semnată de Leonardo Da Vinci s-a vândut pentru 450 milioane de dolari, cel mai mare preţ înregistrat vreodată pentru o operă de artă. Toate aceste semnale ar trebui să îi îngrijoreze pe cei care urmăresc piaţa, susţine Shane Oliver, analist la AMP Capital Investors Ltd. 

"Exuberanţa a revenit în forţă. Faptul că oamenii plătesc sume record pentru automobile Ferrari şi picturi, iar pieţele de acţiuni sunt la un nivel record mă determină să fiu puţin mai prudent", spune Shane Oliver. 

Chiar dacă sunt incluse şi dividendele reinvestite, automobilele Ferrari au înregistrat o creştere mai rapidă a valorii decât acţiunile companiilor americane listate la bursă după 2009. Aceasta chiar dacă în ultimii trei câştigurile înregistrate de automobilele Ferrari s-au plafonat în timp ce acţiunile americane au supraperformant. AGERPRES

×