x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto X la putere: Paradoxul clientului român

X la putere: Paradoxul clientului român

de Tudorel Muşat    |    19 Ian 2024   •   08:20
X la putere: Paradoxul clientului român
Sursa foto: Hepta

Puterea de cumpărare a românilor a fost pe locul 33 din cele 42 de țări europene în 2023, în vreme ce Germania s-a situat pe locul 9, dar cu toate acesta, când vine vorba despre mașini de lux, acest clasament nu mai are relevanță.

Conform cifrelor prezentate de BMW cu privire la anul financiar 2023, piramida automobilelor premium, în ceea ce privește numărul de unități vândute raportat la costul mașinii, nu se poate aplica și în România. Dacă în Germania grosul vânzărilor este dat de autovehiculele mai accesibile, în România campion este X5 cu aproape un sfert din vânzări, în timp ce germanii îl preferă doar în proporție de 6%. La fel stă situația și cu X7/XM care ocupă 2% la germani și 6% la români, sau cu X6 dorit în România de 8% dintre clienți și doar de 1% în Germania. Proporția top range în România din vânzările BMW este de 47% în timp ce în țara de baștină este de doar 15%. Josef Reiter, general manager BMW România, are și o explicație la acest aparent paradox: clienții tineri români preferă mașinile scumpe.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹


 

×
Subiecte în articol: paradox client vanzari cost