x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Tesla isi face fabrica în China. Prima din afara SUA

Tesla isi face fabrica în China. Prima din afara SUA

11 Iul 2018   •   12:40
Tesla isi face fabrica în China. Prima din afara SUA

Tesla a convenit cu autorităţile de la Beijing sa construiasca o fabrica Shanghai. "Gigafactory" va fi prima unitate a producătorului situată în afara SUA, a anunţat compania de automobile electrice. 

 

Tesla si-a propus să producă 500.000 de vehicule în primii cinci ani de functionare a uzinei. Decizia vine in contextul in care constructorul auto a majorat, in China, preţurile anumitor modele cu aproximativ 20%, dar si pe fondul razboiului economic dinre SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, prin introducere reciproca de tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari. 

"Prima Gigafactory din afara SUA va fi la Shanghai. Va fi o unitate modernă şi un model de sustenabilitate. Sperăm să o finalizăm foarte repede", a afirmat miliardarul Elon Musk, şeful companiei, care, in primele trei luni ale anului, a raportat pierderi trimestriale record de aproape 710 milioane de dolari, mai mult decât dublu faţă de perioada similară din 2017, sporind temerile privind viabilitatea sa financiară. 

Luna trecută, Elon Musk a anunţat că va concedia 9% din angajaţii Tesla, pe fondul sporirii presiunilor din partea investitorilor pentru a deveni profitabilă şi a-şi reduce costurile. Este cel mai mare val de concedieri din istoria de 15 ani a Tesla şi vine într-un moment în care compania încearcă să-şi îndeplinească ţintele de producţie pentru sedanul Model 3. Anul trecut, Tesla avea 37.543 de angajaţi, de peste 12 ori mai mulţi decât în urmă cu cinci ani. 

În mai, Musk i-a informat pe angajaţi că firma va trece printr-un proces de reorganizare pentru a rezolva problemele legate de producţie, după plecarea unor specialişti importanţi, şi recentele accidente în care au fost implicate automobilele sale electrice. 

Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 de mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă, întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla. AGERPRES

×