x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Delia devastatã la X Factor! N-a dormit câteva zile!

Delia devastatã la X Factor! N-a dormit câteva zile!

de CS    |    25 Oct 2012   •   13:21
Delia devastatã la X Factor! N-a dormit câteva zile!
Sursa foto: Antena1

La X Factor începe tabãra de pregãtire, cea mai solicitantã probã din concurs pentru cei 196 de concurenţi care au trecut de etapa audiţiilor. Nu doar concurenţii au întâmpinat momente dificile, ci şi cei trei juraţi X Factor, care au fost puşi în faţa unor decizii foarte grele, trebuind sã aleagã cei mai buni 24 de concurenţi. Delia a fost de-a dreptul devastatã de aceste eliminãri şi n-a dormit câteva zile.
„A fost extrem, extrem de dificil. A trebuit sã alegem din concurenţi foarte buni, pe cei mai buni 24! Câteva nopţi nici n-am mai putut sã dorm!” a declarat Delia.

Concurenţii X Factor au ajuns în Bootcamp. Duminică şi luni, de la 20.30, telespectatorii vor putea urmări evoluţia celor 196 de concurenţi care au trecut de etapa audiţiilor în cea mai solicitantă probă din concurs: tabăra de pregătire. Timp de trei zile, juraţii taie în carne vie şi fac eliminări pe bandă rulantă, astfel că, la final, vor rămâne cei mai buni 24.

×
Subiecte în articol: Delia x factor tabara pregatire bootcamp