x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 40% dintre contracte, obtinute fara licitatie

40% dintre contracte, obtinute fara licitatie

02 Oct 2004   •   00:00

Departamentul american al Apararii (Pentagonul) a acordat peste 40% din contractele sale fara licitatie, si asta din 1998 pana in prezent! Aceasta este concluzia unui studiu al Centrului pentru Integritate Publica cu sediul la Washington, citat de AFP.

PE OCHI FRUMOSI. In ultimii sase ani, Ministerul american al Apararii a acordat circa 362 de miliarde de dolari, in contracte, fara a lua in calcul si concurenta, precizeaza acest studiu aprofundat bazat pe date existente la Pentagon. Dintre cele 10 companii care au beneficiat de cea mai mare parte a contractelor, doar una din ele, SAIC (Science Applications International Corp), si-a obtinut peste jumatate dintre contracte in cadru competitiv normal.

IN VIZOR. Mai multe dintre companiile vizate de acest raport au fost acuzate, nu cu mult timp in urma, ca n-au respectat regulile, dar cel mai des citata a fost Halliburton, care a fost condusa pana in 2000 de actualul vicepresedinte al Americii, Dick Cheney. Halliburton a obtinut numeroase contracte in Irak si a facut obiectul unor anchete in Statele Unite si strainatate. O alta companie in colimator este Boeing, care a fost anchetata de Departamentul Justitiei pe tema unei comenzi enorme, foarte contestate de avioane, de realimentare in aer. Raportul mai studiaza si o tendinta a Pentagonului de a externaliza anumite activitati, apeland din ce in ce mai mult la firme private. In perioada studiata, fiecare sporire a bugetului se traduce printr-o crestere echivalenta a contractelor externe. Jumatate din bugetul american al Apararii, circa 900 de miliarde, din 1998 a fost utilizata pentru a plati contractantii, se mai arata in acelasi studiu. (Marina Constantinoiu)

×
Subiecte în articol: economic