x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 600 de milioane de euro pentru slabirea leului

600 de milioane de euro pentru slabirea leului

17 Feb 2005   •   00:00

ECONOMIC/BUSINESS
BNR a scazut cursul leului cumparand de pe piata 600 de milioane de euro. Guvernatorul Mugur Isarescu a explicat ieri ca scaderea cursului euro este una din masurile luate pentru evitarea speculatiilor valutare.
ADRIAN MIHAI

MESAJ. Isarescu despre fluctuatiile valutare: "Am spus mizati pe leu dar niciodat nu am spus sa vindeti valuta"
Dupa caderea brusca a monedei euro de la inceputul saptamanii, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a intervenit direct si indirect prin cumparari de 600 de milioane euro, a anuntat ieri Mugur Isarescu, guvernatorul BNR. La nivelul bancii centrale nu exista un obiectiv definit de curs de schimb, iar prin interventii se urmareste doar constientizarea pietei catre un camp de variatii. "Pentru perioada urmatoare puteti sa va asteptati la interventii in orice nivel al cursului. O spun clar: BNR nu are nici un nivel de curs de aparat", a adaugat Isarescu. Scopul interventiilor BNR este sa asigure valuta necesara pentru acoperirea importurilor pentru o perioada de cinci luni.

SPECULATII. Din cele 600 de milioane de euro atrase de BNR, circa 20% reprezinta speculatii, iar 60% au fost banii unor intermediari-banci si fonduri straine, a spus Isarescu. "Exportatorii care au vandut valuta reprezinta numai 15% si este pacat ca acestia nu opereaza cu tranzactii la termen care sa le aduca un castig. Mesajul pentru mediul de afaceri este sa lucreze mai mult cu bancile, iar pentru banci sa ofere consultanta firmelor", a spus el.

CERERE - OFERTA. Indiferent de interventiile punctuale ale BNR, cursul valutelor depinde de cererea si oferta de pe piata. "Liberalizarea contului de capital, deschiderea depozitelor in lei pentru nerezidenti vor avea loc in primul semestru al anului. Daca ar fi dupa mine, se va afla la doua, trei saptamani dupa", a glumit Isarescu. El spune ca tinta de inflatie de 7% pentru sfarsitul anului va fi atinsa, intrucat aprecierea leului nu va permite producatorilor interni sa ridice prea mult preturile.

EXPORTURI
Guvernatorul BNR a atras atentia exportatorilor ca variabilitatea mai mare a cursului de schimb s-a manifestat incepand cu luna noiembrie si ar fi putut afecta veniturile aferente exporturilor din ultimele doua luni ale anului. Astfel, la exporturi de cel mult trei miliarde lei, eventuala pierdere s-ar putea ridica la maximum 300 milioane de euro si nu un peste miliard de euro, cat au sustinut reprezentantii exportatorilor. El spune ca aprecierea leului vine dupa o lunga perioada de depreciere, de care exportatorii au profitat. BNR a cumparat anul trecut peste trei miliarde de euro din piata valutara, ceea ce arata ca nu a contribuit in mod decisiv la aprecierea leului. Isarescu sustine ca exporturile continua o schimbare in structura si estimeaza pentru acest an o crestere de 10%.
×
Subiecte în articol: economic