Persoanele care vor sa beneficieze de ajutorul de stat pentru motorina utilizata in agricultura mai au la dispozitie cinci zile, pana la 31 decembrie, pentru a depune cerere, potrivit Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA). Cererea de acord prealabil pentru finantare prin rambursare se depune la centrele judetene ale APIA sau al municipiului Bucuresti, pe raza caruia se afla exploatatia pentru care se solicita ajutorul de stat sau unde a fost depusa cererea de plata pentru sprijinul pe suprafata.Ajutorul de stat se acorda sub forma de rambursare a diferentei dintre acciza standard si acciza redusa (stabilita la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor mecanizate in agricultura. Ajutorul de stat se acorda celor inscrisi in evidentele APIA.