x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANRE va retrage licențele pentru centralele electrice de până la 8.000 MW

ANRE va retrage licențele pentru centralele electrice de până la 8.000 MW

22 Aug 2019   •   13:16
ANRE va retrage licențele pentru centralele electrice de până la 8.000 MW

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi Ministerul Energiei au început o analiză pentru a identifica centralele de producere a energiei care nu mai sunt funcţionale. Acestea îşi vor pierde licenţa, pentru a nu mai apărea în statisticile oficiale privind capacitatea energetică instalată a ţării. Cele care au capacități de 3.800 MW au fost deja identificate și vor rămâne fără licență. 

"România are teoretic o putere instalată de foarte mari dimensiuni, 24.000 de MW, iar disponibili efectiv sunt undeva la 16.000. Ceilalţi 8.000 MW sunt, în mare măsură, megawaţi care nu mai există fizic sau nu mai sunt disponibili de foarte multă vreme", a spus şeful ANRE, Dumitru Chiriță.

Reprezentantul instituției a mai precizat că în această toamnă vor fi publicate primele concluzii ale analizei. "Împreună cu Ministerul Energiei am reuşit să facem o primă evaluare a acestor capacităţi, a celor 8.000 de MW. Sunt peste 3.800 identificaţi până la finele anului vom lua decizia privind suspendarea şi ridicarea licenţelor, astfel încât România să nu mai apară pe site-ul Comisiei Europene cu informaţii care nu sunt reale. Aceste date trebuie să fie apropiate de realitate, pentru că ele generează disponibilitate pentru investitori de a realiza capacităţi energetice, atât de necesare pentru România şi pentru regiune", a susţinut Chiriţă.

 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: anre retragere licente