x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Apple vrea să înceapă să producă automobile până în 2024

Apple vrea să înceapă să producă automobile până în 2024

22 Dec 2020   •   09:17
Apple vrea să înceapă să producă automobile până în 2024

Apple Inc adoptă tehnologia automobilelor autonome și vizează anul 2024 spentru producerea unui vehicul de pasageri care ar putea include propria sa tehnologie pentru baterie, au declarat pentru Reuters surse familiarizate cu problema.

Eforturile companiei în zona auto, cunoscute sub numele de Project Titan, au început în 2014, cu proiectul unui vehicul de la zero. La un moment dat, Apple și-a reevaluat obiectivele și a decis să se concentreze pe software. Doug Field, un veteran Apple care lucrase la Tesla Inc, s-a întors să supravegheze proiectul în 2018 și a concediat 190 de persoane din echipă în 2019.

De atunci, Apple a progresat suficient încât să urmărească acum să construiască un vehicul pentru consumatori, au spus două surse anonime. Obiectivul Apple de a construi un vehicul contrastează cu rivali precum Waymo, de la Alphabet Inc, care a construit robo-taxiuri.

Un element central al strategiei Apple este un nou design al bateriilor, care ar putea reduce „radical” costul acestora și ar putea crește autonomia vehiculului, potrivit unei terțe persoane care a văzut designul bateriei Apple.

Apple a refuzat să comenteze planurile sale sau produsele viitoare.

Realizarea unui vehicul reprezintă o provocare pentru lanțul de aprovizionare chiar și pentru Apple, o companie care produce sute de milioane de produse electronice în fiecare an cu piese din întreaga lume, dar nu a făcut niciodată o mașină. Tesla a avut nevoie de 17 ani înainte ca de a obține profituri din producția de automobile.

„Dacă există o companie pe planetă care are resursele pentru a face acest lucru, probabil că este Apple. Dar, în același timp, nu este un telefon mobil", a spus o persoană care a lucrat la Project Titan.

Rămâne neclar cine ar asambla o mașină marca Apple, dar sursele au spus că se așteaptă ca compania să se bazeze pe un parteneriat de producție pentru a construi vehiculele. Și există încă șanse ca Apple să decidă să își restrângă eforturile la un sistem de conducere autonom care ar fi integrat cu o mașină fabricată de un producător de automobile tradițional, a adăugat o sursă.

Două persoane au avertizat că întârzierile legate de pandemie ar putea împinge începutul producției până în 2025 sau după.

Unii investitori Apple au reacționat cu precauție la raportul Reuters privind planurile companiei. Trip Miller, managing partener la Gullane Capital Partners, a declarat că ar putea fi greu pentru Apple să producă volume mari de mașini.

„Mi s-ar părea că, dacă Apple dezvoltă un sistem de operare avansat sau o nouă tehnologie pentru baterie, acestea ar fi cel mai bine utilizate într-un parteneriat cu un producător existent, sub licență”, a spus Miller.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Apple