x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ARF vrea trenuri, dar nu ştie cum să le cumpere. Preferatul: Trenul care nu există, livrat la un termen imposibil

ARF vrea trenuri, dar nu ştie cum să le cumpere. Preferatul: Trenul care nu există, livrat la un termen imposibil

de Adrian Stoica    |    15 Apr 2020   •   10:41
ARF vrea trenuri, dar nu ştie cum să le cumpere. Preferatul: Trenul care nu există, livrat la un termen imposibil

Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a publicat, recent, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP), o nouă licitaţie pentru achiziţia a 20 de rame electrice inter-regionale (RE-IR). ARF mai are în derulare, de un an, o licitaţie pentru achiziţionarea a 40 de rame electrice, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice. Deşi se estima iniţial că în luna august a anului trecut va fi desemnat câştigătorul, nici până astăzi acest lucru nu a fost posibil, din cauza contestaţiilor care au curs în cascadă.

 

Acum, ARF vrea sa cumpere 20 de rame electrice de lung parcurs (RE - IR) cu servicii de mentenanţă întinse pe 15 ani, iar valoarea totală estimată a achiziţiei este cuprinsă între 1,31 miliarde de lei şi 3,71 miliarde de lei, fără TVA. Surprinzător este însă faptul că au fost modificate condiţiile de evaluare faţă de cele stabilite la prima licitaţie, iar acest lucru ridică unele semne de întrebare, spune fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

 

Caietele de sarcini, marea problemă

La licitaţia lansată anul trecut, cu o valoare de aproximativ un miliard de euro, sunt în cursă companiile Alstom Ferroviaria SPA, Siemens Mobility şi asocierea CRRC Qingdao Sifang (China) - Astra Vagoane Călători. ARF a stabilit că oferta asocierii CRRC Qingdao Sifang - Astra Vagoane Calatori este cea mai bună, chiar şi după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a obligat Autoritatea să reevalueze ofertele, în urma contestaţiilor depuse de Siemens şi Alstom. Acestea au contestat experienţa similară a chinezilor şi capacitatea lor de a fabrica şi omologa ramele în Europa în intervalul de timp solicitat în documentaţie. Oferta chinezilor a fost o ramă cu 30% mai ieftină decât a concurenţei, preţ ce nu se putea obţine fără ajutorul statului chinez, având în vedere că pe piaţă marjele producătorilor sunt mult mai mici, se arăta în contestaţiile depuse la CNSC. Pe de altă parte, trenul chinezilor are alte dimensiuni faţă de cele cerute în documentaţia de licitaţie, are alte acceleraţii şi deceleraţii, alte dotări ERTMS 2 etc., se mai susţinea în contestaţiile depuse.

 

Consum energetic mai mic, dar pe hârtie

Chinezii de la CRRC au oferit cel mai bun preţ (939,49 mil. lei, față de 1,24 mld. lei Siemens şi 1,3 mld. lei Alstom), obţinând un punctaj mai bun şi la capitolul costuri cu consumul de energie. Ramele chinezilor ar consuma doar 3,86 kW/ramă/km, mai puţin decât cele fabricate de Alstom (3,91 kW/ramă/km) şi Siemens (4,3 kW/ramă/km). Consumul energetic a făcut şi el obiectul contestaţiilor. Deşi este un consum inferior ofertelor depuse de ceilalţi competitori, surse apropiate licitaţiei spun că acesta este greu de contabilizat acum, în condiţiile în care trenul chinezesc se află doar pe planşa proiectanţilor, el neexistând fizic, spre deosebire de cele propuse de Siemens şi Alstom care deja sunt omologate şi circulă în Uniunea Europeană. De altfel, şi omologarea trenului chinezesc a fost adusă în atenţia CNSC. Deşi din analizele ARF ar fi rezultat că un producător de material rulant din afara spaţiului comunitar ar fi obţinut în 29 de luni certificare CE pentru un tren, în realitate termenul pentru certificare ar fi fost mult mai mare, susţine Alstom. “Nu au trenul, nu au nici măcar prototipul şi ei se angajează să livreze prima garnitură în 18 luni. Toată lumea ştie că omologarea durează 41 de luni, aşa că acest termen este nerealist”, ne-a declarat Gabriel Stanciu, director general Alstom Transport România, parte a grupului multinational Alstom.

 

Căile ferate austriece au cumpărat recent 11 rame electrice din cele oferite de Siemens Mobility la licitaţia organizată anul trecut de ARF.

 

ARF schimbă punctajele din mers

Dacă atribuirea contractului scos la licitaţie anul trecut se face pe baza unui punctaj, unde 80% este reprezentat de preţ, 7% de program de livrare, 3% de validare tehnică (ramă pusă deja în funcţiune în UE) şi 10% de numărul de locuri pe scaune, la noua licitaţie, anunţată recent, ARF a modificat procentajele, fără însă a oferi şi o explicaţie. “Atunci când modifici condiţiile de atribuire de la o licitaţie la alta nu înseamnă neapărat că îmbunătăţeşti caietele de sarcini, ci mai degrabă că firmei de consultanţă i-a atras atenţia ceva de pe piaţa producătorilor de material rulant”, spune fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. La noua licitație preţul contează doar 65%, existența omologării 10%, în timp ce termenul de livrare a primei rame pentru care se va obține punctajul maxim a crescut de la 18 luni la 20 de luni. De asemenea, termenul pentru livrarea înregii cantităţi a fost redus de la 32 de luni, cum se prevedea la licitaţia de anul trecut, la numai 25 de luni. “Nici criteriile de evaluare pentru această licitaţie nu sunt perfecte. De exemplu, în materie de experienţă similar, condiţiile sunt foarte subţiri, iar componenta de preţ este încă prea mare, deşi a scăzut de la 80% la licitaţia de anul trecut, la 65%, la cea de acum. Ca exemplu, vă spun că afară componeta de preţ este de 40-50%, maximum 60%”, potrivit directorului Alstom.

 

Mi se pare extrem de ciudat că ai o consultanţă externă extrem de bine plătită pentru a te ajuta să întocmeşti documentaţiile de atribuire, dar apar tot felul de probleme când vine vorba de evaluarea ofertelor. Acest lucru mie îmi demonstrează că, practic, aportul autorităţii contractante (ARF-n.red) este nul. Practic, aceasta ia copy-paste documentele, aşa cum le-a primit de la consultantul extern, neştiind dacă acest consultant doreşte să avantajeze sau dezavantajeze unele firme de pe piaţa de material rulant. Aici vorbim despre incompetenţă. Tot ce pot să sper este ca totul să fie în folosul statului român, deşi, la cum evoluează lucrurile, mă îndoiesc.

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor

 

 

×