x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Copil de 15 ani, cu afecțiuni medicale, ucis în bătaie de alți doi adolescenți

Copil de 15 ani, cu afecțiuni medicale, ucis în bătaie de alți doi adolescenți

de Redacția Jurnalul    |    08 Ian 2025   •   15:45
Copil de 15 ani, cu afecțiuni medicale, ucis în bătaie de alți doi adolescenți

Un băiat în vârstă de 15 ani, cu afecțiuni medicale, a fost ucis în bătaie de alți doi adolescenți, în comuna Trifești, județul Iași.

Agresiunea a avut loc marți, iar mama victimei a anunțat Poliția Popricani, din județul Iași. Aceasta le-a spus polițiștilor că fiul său, în vârstă de 15 ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, a fost agresat fizic.

Tânărul a fost transportat la spital, ulterior fiind declarat decesul acestuia.

S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal, pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Surse locale arată că băiatul a fost bătut de alți doi adolescenți.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: adolescenti ucis copil