x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Au fost aprobate două împrumuturi de la BEI pentru construirea unor spitale regionale

Au fost aprobate două împrumuturi de la BEI pentru construirea unor spitale regionale

28 Mai 2021   •   11:58
Au fost aprobate două împrumuturi de la BEI pentru construirea unor spitale regionale

Acordul de contractare a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru construirea spitalelor regionale Cluj şi Craiova a fost aprobat de Executiv, în ședința din 27 mai 2021. Acestea se ridică la 480 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de fezabilitate, costul total al celor tre spitale regionale, de laIaşi, Cluj și Craiova, se ridică la 1,64 miliarde euro. Valoarea proiectului de investiţii pentru cel din Cluj este de 539,6 milioane euro, din care 454 milioane euro reprezintă costul net. Pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, investiţiile se ridică la 602,74 milioane euro, cu un costul net fiind de 507 milioane euro.

Costurile operaţionale aferente realizării acestor proiecte sunt de 1,5 milioane de euro şi nu sunt incluse în costul investiţiei aprobat prin HG sau din fonduri europene nerambursabile.

Implementarea şi coordonarea proiectelor va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii, timp de 7 ani, data limită fiind aprilie 2028.
Primul acord de finanţare se ridică la 250 milioane euro și a fost semnat la 20 aprilie, de către Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, şi Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte BEI.
Până la sfârșitul anului 2021 vor fi semnate şi împrumuturile pentru Spitalele Regionale de Urgenţă Craiova și Cluj.

×
Subiecte în articol: bei spitale regionale