x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Austria acordă un pachet de salvare de 450 milioane euro transportatorului Austrian Airlines

Austria acordă un pachet de salvare de 450 milioane euro transportatorului Austrian Airlines

08 Iun 2020   •   18:45
Austria acordă un pachet de salvare de 450 milioane euro transportatorului Austrian Airlines

Austria va acorda un pachet de salvare mai mic decât se aștepta pentru Austrian Airlines, companie deținută de Lufthansa, în valoare de 450 de milioane de euro în împrumuturi și subvenții, anunță Reuters.

Pachetul constă în 300 de milioane de euro în împrumuturi pe care guvernul le va garanta 90%, precum și 150 de milioane de euro în subvenții, au spus surse apropiate.

Lufthansa va oferi unității sale austriece o subvenție suplimentară de 150 de milioane de euro.

Acordul vine după planul de salvare de 9 miliarde de euro acordat Lufthansa de către guvernul german.

În aprilie, compania aeriană a solicitat 767 de milioane de euro din partea guvernului austriac.

Lufthansa a refuzat să comenteze, în timp ce guvernul austriac nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: austrian airlines