x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BILANŢUL LUI ORBAN/Tone de proiecte şi 72 km de autostradă

BILANŢUL LUI ORBAN/Tone de proiecte şi 72 km de autostradă

de Elena Stan    |    29 Noi 2008   •   00:00

În ultimele trei zile, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a încheiat contracte de infrastructură în valoare de circa 3,3 miliarde de lei (868 de milioane de euro). Ministrul se mândreşte cu cei 72 de kilometri de autostradă daţi în folosinţă în mandatul său, însă nu aminteşte că lucrările la acele tronsoane reprezintă “greaua moştenire” de la cei dinaintea sa.

Bechtel trebuie să plătească circa 100 de milioane de euro pentru repararea autostrăzii
Jurnalul foto

Desfiinţarea uşilor închise, semnarea contractelor de întreţinere multianuală, modificarea legislaţiei cu privire la exproprierea terenurilor aflate în calea dezvoltării reţelei de autostrăzi, demararea lucrărilor de realizare a 75 de centuri pentru marile oraşe din ţară şi realizarea mai multor studii de fezabilitate pentru drumuri express. Acestea sunt doar câteva dintre realizările ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, de la numirea sa în funcţie. În plus, tot în mandatul său s-au realizat, spune el, 72 de kilometri de autostradă. Nu aminteşte că la scurt timp după numirea sa în funcţie, la 1 mai 2007, a inaugurat cu mare fast tronsonul Drajna – Feteşti, de 36,8 kilometri, realizat sub mandatul altor miniştri. În plus, în perioada 1 mai 2007- 1 mai 2008 nu s-a mai turnat nici un kilometru de asfalt la Autostrada Soarelui. Pentru finalizarea A2 ar mai trebui realizaţi 51 de kilometri, respectiv tronsonul Cernavodă – Constanţa, care a fost împărţit în zonele Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa. “Când am venit la conducerea ministerului am găsit o hartă pe care erau trasate nişte linii. Aceasta era strategia de dezvoltare a infrastructurii rutiere realizată de cei dinaintea mea. În rest, mare lucru nu exista în minister”, ne-a explicat  Ludovic Orban.

CONTRACTE
După mai bine de un an în care nu s-a mişcat nimic pentru finalizarea Autostrăzii Soarelui, autorităţile au semnat contractul pentru realizarea tronsonului Cernavodă – Medgidia. Astfel, la începutul săptămânii au fost semnate contracte de infrastructură, cu o valoare totală de circa 2,3 miliarde de lei, fără TVA, iar ieri, în valoare de peste un miliard de lei. Cel mai mare proiect, în valoare de 634,4 milioane de lei (167 de milioane de euro) vizează execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă – Medgidia şi a fost atribuit companiei Colas. Lucrările sunt finanţate de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi Guvern. Alt contract se referă la construcţia tronsonului de autostradă Arad – Timişoara, realizat de consorţiul FCC Construccion-Astaldi. Contractul are o valoare de circa 483 de milioane de lei (127 de milioane de euro). Astaldi a primit şi contractul de proiectare şi execuţie a celor 100 de kilometri din DN 79 Arad – Oradea, care necesită fonduri de 266,3 milioane de lei (peste 70 de milioane de euro). Strabag a fost declarat câştigător pentru proiectarea şi execuţia DN 19 Oradea – limita judeţului Bihor, respectiv limita judeţului Bihor – Satu-Mare, contracte cu valori de 190 de milioane de lei, respectiv 141 de milioane de lei. Asocierea Spedition UMB-Tehnostrade va proiecta şi construi DN 12 Chichiş – Bixad, pentru 108 milioane de lei, iar consorţiul Mochlos (Grecia) – Romstrade va proiecta şi executa DN 12 Sândominic – Topliţa, în schimbul a 198 de milioane de lei. De asemenea, consorţiul Spedition UMB-Tehnostrade face şi DN 15 Reghin – Topliţa, pentru 262,3 milioane de lei.

DESZĂPEZIRE BLOCATĂ
Contractele de întreţinere multianuală a drumurilor trebuiau semnate toate până la data de 15 noiembrie, însă, din diferite motive, unele firme au tot pus piedici Companiei Naţionale de Drumuri. “Firmele de apartament ne-au tot contestat licitaţiile pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de întreţinerea drumurilor pe următorii patru ani”, a explicat Ludovic Orban. Regii asfaltului Dorinel Umbrărescu, patronul UMB Spedition, şi Costel Căşuneanu, patronul firmei PA&CO., se ceartă pentru contractele de întreţinere multianuală a unor drumuri din ţară. Condiţia principală a desemnării firmelor câştigătoare este preţul cel mai mic.

 

Mulţumit de lucrările Bechtel

Oficialul de la transporturi se declară mulţumit de lucrările la Autostrada Transilvania realizate sub mandatul său de compania americană Bechtel.

“La Autostrada Transilvania s-au efectuat lucrări în valoare de peste 500 de milioane de euro în mandatul meu. Pe tronsonul de la Cluj au fost realizate lucrările cam 50% din total. Există un progres evident la această autostradă”, a spus Orban. Acesta nu a amintit de calitatea proastă a lucrărilor realizate de Bechtel la Autostrada Transilvania. CNADNR a constatat pe tronsonul Câmpia Turzii – Gilău mai multe abateri calitative care au dus la alunecări de teren. Compania a solicitat consultantului GISC Scetauroute efectuarea unei analize în urma cărora au fost identificate mai multe abateri. În urma analizei au fost descoperite greşeli de proiectare prevăzute la pantele speciale ale talazurilor pentru anumite tipuri de pământ care s-au dovedit a fi la limita inferioară de stabilitate. Greşelile aparţin companiei Bechtel, care are şi calitatea de proiectant general.

×
Subiecte în articol: economic milioane