x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BNR: Cursul leu/dolar s-a menținut stabil în perioada mai-iunie. Care sunt riscurile

BNR: Cursul leu/dolar s-a menținut stabil în perioada mai-iunie. Care sunt riscurile

19 Iul 2022   •   09:10
BNR: Cursul leu/dolar s-a menținut stabil în perioada mai-iunie. Care sunt riscurile

Cursul leu/euro a fost relativ stabil în perioada mai-iunie dar există riscuri din cauza dezechilibrelor externe, a incertitudinilor privind consolidarea bugetară, politicile monetare al BCE și Bîncii Federale SUA, arată BNR.

"Cursul de schimb leu/euro s-a menţinut relativ stabil şi în lunile mai şi iunie, comportament cu implicaţii favorabile asupra inflaţiei şi încrederii în moneda naţională. Riscurile la adresa acestuia ar putea însă să se reamplifice şi să afecteze inclusiv indicatorii de vulnerabilitate externă, au atenţionat mai mulţi membri ai Consiliului, făcând referiri atât la dezechilibrul extern în accentuare şi la incertitudinile asociate consolidării bugetare, cât şi la perspectiva politicilor monetare ale Fed şi BCE, precum şi la diferenţialul semnificativ al ratei dobânzii locale faţă de ţările din regiune, în condiţiile continuării creşterii alerte a ratelor dobânzilor reprezentative de către băncile centrale din Cehia, Polonia şi Ungaria", se arată în minuta ședinței de politică monetară a CA al BNR..

Principalele cotații monetare interbancare au crescut din cauza majorării dobânzii cheie din luna mai, a controlului ferm al BNR asupra lichidităților de pe piață, a deciziilor băncilor centrale din regiune. Randamentele titlurilor de stat au crescut pentru scandențe scurte și medii.
IRCC s-a majorat în trimestrul II, rata medie a dobânzii la creditele noi şi la depozitele noi la termen au crescut.

Procesul de creditare a fost intens în primele două luni din trim. II, pe fondul sporirii necesarului de finanţare a activităţii curente a firmelor. Dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a continuat să crească, ajungând la 16,5% în luna mai a fost însoţită de o nouă accelerare a creşterii creditului în valută. Ponderea componentei în lei a creditului acordat sectorului privat s-a menţinut la 72,7%.
Masa monetară a consemnat noi scăderi de dinamică anuală care s-ar putea consolida în viitorul apropiat. Aceste evoluţii au ca explicaţii relocări de portofolii ale populaţiei înspre titluri de stat, realocări ale deţinerilor de lichiditate ale populaţiei şi firmelor către depozite la termen în lei, pe fondul accelerării creşterii ratelor dobânzilor aferente dar şi a cererii de consum reprimată, mai ales în cazul serviciilor de turism extern.

BNR a majorat din nou dobânda cheie de la 3,75% la 4,75% în luna iulie. Rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) a crescut la 5,75% de la 4,75% şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75%, de la 2,75%. 

×
Subiecte în articol: leu dolar bnr