Ideea programului Prima casă este bună, dar există "1001 de detalii care pot face diferenţa dintre succes şi eşec", cel din urmă însemnând acoperirea eventualelor neplăţi ale persoanelor care beneficiază de credite din banii contribuabilor, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.
"Generic, ideea este bună. Diavolul este în detalii. S-ar putea ca micile detalii să ofere programului alt sens sau conţinut, cum ar fi tipul de garanţie", a spus Lazea, citat de antena3.ro.De asemenea, el a amintit că autorităţile nu au anunţat, de exemplu, dacă se vor garanta finanţările pentru achiziţiile de locuinţe existente sau nou construite.
"Sunt 1001 de detalii care pot face diferenţa dintre succes şi eşec. Eşecul înseamnă ca din banii contribuabililor să se acopere eventuala neplată a celor ce beneficiază de acest credit", a spus Lazea.
Totodată, economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, a arătat că implementarea este "cheia succesului" acestui program. El a menţionat că în prezent în România există credite ipotecare de circa 5 miliarde euro şi că, dacă se va ajunge la un miliard de euro noi împrumuturi, ar reprezenta 20% din suma totală.
Lazea a mai spus că, în ceea ce priveşte evoluţia economiei, anul 2010, din punct de vedere "pur statistic", are toate şansele să arate mai bine decât 2009.
Economistul BNR a menţionat că nu ştie dacă banca centrală are discuţii legate de modificarea regulamentului de creditare, solicitată de unii bancheri. (V.A.)