Cei mai bogati investitori europeni isi muta plasamentele in bani din euro in alte valute, ca urmare a temerilor ca moneda unica s-ar putea sa nu supravietuiasca crizei datoriilor suverane, iar dolarul si yenul sunt printre tintele preferate, afirma bancheri citati de Reuters.
Un bancher specializat in clienti cu active de peste cinci milioane de dolari, de la un grup cu operatini la nivel global, a declarat ca echipa sa a inregistrat o accelerare a retragerii clientilor din plasamentele in euro, dupa ce banca centrala a Germaniei a fost nevoita sa intervina, in noiembrie, pentru a impiedica esecul unei licitatii de obligatiuni a statului.
Dolarul este considerat plasament sigur, urmat la oarecare distanta de yen, a spus el.
Lira sterlina este prea strans legata de soarta zonei euro pentru a putea fi folosita ca refugiu eficient impotriva unei posibile prabusiri a uniunii monetare, a adaugat bancherul, vorbind sub protectia anonimatului.
Totusi, Ronnie Ludwig, partener la firma de contabilitate Saffery Champness, a declarat ca a observat ca unii clienti isi muta mai multe fonduri in lire sterline pentru a fi linistiti, chiar daca trebuie sa accepte dobanzi reale negative.
Atractiile Marii Britanii includ un guvern conservator din punct de vedere fiscal si disponibilitatea de a salva de la prabusire banci, demonstrata in timpul crizei din 2008-2009.
Potrivit agentilor imobiliari din Londra, a crescut interesul pentru proprietatile rezidentiale de lux din partea cumparatorilor europeni care cauta un refugiu de efectele crizei datoriilor.