x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bucureștiul, în topul primelor 10 orașe din lume cu cel mai mare număr de utilizatori Revolut

Bucureștiul, în topul primelor 10 orașe din lume cu cel mai mare număr de utilizatori Revolut

22 Noi 2021   •   16:50
Bucureștiul, în topul primelor 10 orașe din lume cu cel mai mare număr de utilizatori Revolut

Bucureștiul are peste 390.000 de utilizatori Revolut, ceea ce reprezintă 26% din baza totală de clienți activi înregistrați în țară. Capitala se află astfel pe locul al doilea în top 10 orașe cu cei mai mulți clienți Revolut, potrivit datelor disponibile în aplicație la nivelul lunii noiembrie 2021.

Clasamentul este condus de Londra, iar București este urmat de Dublin, Paris, Varșovia, Budapesta, Madrid, Vilnius, Sofia, Lisabona, arată un comunicat al companiei.

Bucureștiul are un scor bun și în privința ratei de adopție, la nivelul întregii populații, astfel că unul din cinci bucureșteni este deținătorul unui cont Revolut. Cele mai ridicate rate de adopție printre locuitorii orașelor din top 10 se înregistrează în Dublin și Vilnius, cu aproape 30%, urmate de București cu 21% rată de adopție, Varșovia și Budapesta, cu peste 11%, Londra cu 10%, Sofia (9%) și Madrid, cu 4,7% rată de adopție. Pe locurile 9 și 10 după rata de adopție se află Paris (2%) și Lisabona (3,2%). Pe teritoriul României, București este, de asemenea, lider și ca număr de conturi și ca rată de adopție. Pe poziția a doua, în topul național, se află Cluj-Napoca, cu o rată de adopție de 20,3%, Iași (16,5%), Timișoara (15,4%), Brașov (15%) și Constanța (12%).

Milenialii domină statisticile în privința ponderii conturilor deținute și a tranzacțiilor realizate: clienții cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani reprezintă 59,3% din total, urmați de categoria de vârstă 18 - 24 de ani (16,3%) și de categoria + 45 ani (20,8%)

Pe parcursul anului 2021 (1 ianuarie - 15 noiembrie 2021), locuitorii Bucureștiului care folosesc aplicația Revolut au realizat mai multe tranzacții decât în perioada similară a anului trecut , în creștere cu 52,6%, și s-au dovedit a fi fani ai diferitelor tipuri de carduri și planuri financiare propuse de Revolut. Comparativ cu perioada 1 ianuarie - 15 noiembrie 2020, în 2021, bucureștenii au comandat aproape de două ori mai multe carduri Revolut (+170%). De asemenea, numărul tranzacțiilor personale (peer-to-peer) a crescut cu 47%, iar valoarea totală a tranzacțiilor a progresat cu 57%, în aceeași perioadă.

Ca o urmare a relaxării măsurilor privind mobilitatea internațională și pe fondul redeschiderii turismului în anumite țări preferate de bucureșteni, tranzacțiile transfrontaliere au avut o dinamică remarcabilă, crescând de 4 ori (+388% tranzacții realizate), din ianuarie până în noiembrie 2021, comparativ cu același interval din 2020.

La nivel național, Bucureștiul deține poziția de lider cu peste 390.000 de clienți Revolut. Pe locul al doilea se află Cluj-Napoca, având aproximativ 62.700 clienți, Iași, cu circa 52.600 utilizatori, Timișoara (47.300 clienți), Brașov (41.300 clienți) și Constanța (36.600 clienți).

În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 16 milioane de clienți din lume, din care mai mult de 1,4 milioane din România, folosesc serviciile companiei pentru a realiza peste 150 de milioane de tranzacții pe lună.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Revolut