Proiectul de buget pentru anul viitor are in vedere o crestere economica de 5,1%-5,2% din PIB si un deficit general consolidat de 1,5%-1,6% din PIB, apropiat de nivelul din acest an, a declarat ieri Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor Publice, citat de Mediafax.
"Bugetul pe anul viitor este deja desenat in linii mari si doresc sa il prezint, intr-o prima lectura, in sedinta Guvernului din aceasta saptamana", a afirmat Tanasescu, aflat intr-o vizita la Paris la invitatia omologului sau francez, Nicolas Sarkozy.INVESTITII. Ministrul Finantelor a precizat ca avansul economic din 2005 va fi sustinut, in principal, de formarea bruta de capital fix (investitii), prevazuta sa se majoreze cu 11%. Rata inflatiei la sfarsitul anului 2005 este anticipata la 6%, cu trei puncte mai putin decat nivelul prevazut pentru acest an, iar moneda nationala va inregistra o apreciere reala de cateva procente fata de cosul euro-dolar. In ceea ce priveste deficitul de cont curent, Tanasescu a afirmat ca acesta va fi redus la circa 5,25% din PIB, fata de 5,5% la finele acestui an.
Romania nu va emite in acest an obligatiuni pe pietele externe, pentru ca necesarul de finantare este redus. Potrivit acordului cu FMI, finantarea deficitului bugetar va fi asigurata anul viitor in proportii egale din imprumuturi de pe piata interna si de pe cele externe. (Mediafax)
Citește pe Antena3.ro