x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Buget nou

Buget nou

23 Feb 2005   •   00:00

Prima rectificare a bugetului pentru acest an va fi operata cat mai rapid, pana la data de 15 martie, prin redimensionarea in functie de strictul necesar a unor cheltuieli aprobate de fostul Guvern, a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu.



El a amintit de necesitatea reducerii unor cheltuieli publice si a ajustarii accizelor conform cerintelor Uniunii Europene. "Sigur ca aceste lucruri inseamna scumpiri pentru combustibili, de exemplu, dar, din pacate, intrarea in UE presupune si niste eforturi. Trebuie sa luam aceste masuri, care vor induce anumite costuri, dar este bine ca acest lucru sa fie facut acum, astfel incat constructia bugetara sa nu mai fie modificata pe parcursul acestui an", a spus Tariceanu. Vestea buna este ca nici taxa pe valoarea adaugata si nici alte impozite nu vor mai fi majorate. (Florina Zainescu)

×
Subiecte în articol: economic