x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa de la București confirmă trendul ascendent la mijlocul săptămânii

Bursa de la București confirmă trendul ascendent la mijlocul săptămânii

de Redacția Jurnalul    |    07 Mai 2026   •   20:00
Bursa de la București confirmă trendul ascendent la mijlocul săptămânii
Indicii bursieri cresc pentru a treia zi consecutiv

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis pe "verde", cu creşteri de peste 2% pe indicii bursieri şi un rulaj total în valoare de 23,77 milioane lei (4,51 milioane euro), după o oră de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 2,12%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 2,08%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 2,16%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a crescut cu 2,05%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o apreciere de 2,39%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a crescut cu 2,47%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Biofarm (+14,98%), Premier Energy PLC (+8,27%) şi Romcab (+6,62%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Comelf (-4,21%), Transilvania Investments Alliance (-2,26%) şi Societate Energetică Electrica (-2,01%). AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa Bucureşti trend ascendent
Parteneri