x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BUSINESS/Info - 4 septembrie 2004

BUSINESS/Info - 4 septembrie 2004

04 Sep 2004   •   00:00
EDUCATIE PENTRU AFACERI. Primul targ destinat educatiei pentru afaceri se va desfasura in perioada 13-16 septembrie la World Trade Center. Business-edu (www.business-edu.ro) este o punte de comunicare intre afaceri, educatie si training. Firmele furnizoare de traininguri si cursuri din Romania se vor reuni intr-o manifestare ampla, care va cuprinde o expozitie, prezentari si work-shop-uri. Atat in partea de expozitie, cat si in conferinte si work-shopuri, manifestarea se adreseaza managerilor de resurse umane, trainerilor si tuturor celor preocupati sa-si dezvolte cariera.

EGRETA MODERNIZATA. Unita Turism a finalizat recent o investitie de 5 milioane euro pentru modernizarea Hotelului Egreta din Tulcea, unitatea fiind reintrodusa in circuitul turistic la inceputul lunii iulie. "Finantarea investitiei a fost asigurata atat din surse proprii, cat si prin credit bancar. Unitatea a suferit modificari radicale, fiind renovata in totalitate. Pentru primul an de operare mizam pe un grad mediu de ocupare de aproximativ 50%", a declarat Tiberiu Dima, director de marketing al societatii.

Compania proprietara este actionar majoritar la 14 societati hoteliere‚ totalizand 30 de structuri de cazare, aflate in curs de fuziune. Noul grup se va numi probabil Unita Turism Holding si va avea ca actionar majoritar Unita Turism, societatea detinuta in proportie de 99% de omul de afaceri Josef Goschy. Unita Turism anticipeaza pentru acest an o cifra de afaceri consolidata de 10 milioane de euro, dupa ce in 2003 a atins nivelul de 8 milioane euro.

COMMERZBANK, IN ROMANIA. Commerzbank intentioneaza sa se extinda in Romania si Bulgaria. Decizia se inscrie intr-un plan mai larg, care are in vedere cresterea cu 50% a veniturilor obtinute din Europa de Est in 2006. Piata din regiune a devenit interesanta pe masura ce populatia a inceput sa recurga la creditul de consum. Commerzbank detine deja 72% din capitalul bancii BRE, care este numarul cinci la imprumuturi in Polonia. In regiune, Commerzbank este prezenta in Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Rusia, Ucraina si Kazakhstan. (A.M.)

×
Subiecte în articol: economic