x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BUSINESS/Info - 5 octombrie 2004

BUSINESS/Info - 5 octombrie 2004

05 Oct 2004   •   00:00
VIDEOMAX CRESTE. Videomax, singurul serviciu de inchiriere prin Internet de DVD-uri, jocuri PS2 si casete VHS din Romania, a inregistrat in primele sase luni o cifra de afaceri de 60.000 de euro. La sfarsitul lui 2003, serviciul avea in medie 1.000 de comenzi lunar. In acest moment, Videomax are o cota de circa 40% din piata bucuresteana de inchirieri de filme pe DVD, in ultimul an dezvoltand inclusiv un sistem prin care orice client de pe teritoriul Romaniei poate inchiria filme de pe site-ul Videomax.ro. Una dintre explicatiile cresterii este data si de implementarea programelor de fidelizare, plus sistemul de bonusare. Videomax efectueaza livrarile prin curieri proprii in Bucuresti si, national, prin Fun Curier.

INVESTITIE. Compania Coficab din Tunisia va construi la Timisoara o fabrica de cablaje auto in care va investi, pana in anul 2007, circa 25 de milioane de euro. Lucrarile de constructie a uzinei vor incepe anul viitor, sumele alocate in prima etapa fiind de 15 milioane de euro. Investitiile programate pentru 2006 si 2007 se ridica la cate cinci milioane de euro anual. In prima faza, proiectul va crea circa 200 de locuri de munca, din care 30% pentru personal inalt calificat, respectiv ingineri. Coficab face parte din grupul de companii Elloumi (3.500 de angajati, cifra de afaceri 200 de milioane de euro), care activeaza in domeniul cablajelor auto, telecomunicatiilor, aparaturii electrocasnice si industriei alimentare.

VANZARE. Sicomed Bucuresti intentioneaza sa vanda sectia de productie a medicamentelor perfuzabile companiei Infomed Fluid, reprezentanta din Romania a firmei italiene ACS Dobfar, contra sumei de 3 milioane de euro. "Decizia noastra este motivata de continuarea procesului de eficientizare si optimizare a activitatii de productie. Strategia de dezvoltare a companiei vizeaza concentrarea activitatii pentru facilitatile de productie forme solide si solutii parenterale in volume mici (injectabile)", a declarat Klaas Postema, directorul general al Sicomed. Sectia perfuzabile (parenterale in volume mari) a fost infiintata in anul 1970 si detine aproximativ 14% din vanzarile totale ale companiei.

PREMIERA ISTORICA. Grupul german de inginerie Siemens a anuntat ca va furniza servicii IT companiei media britanice BBC (in cadrul unui contract de externalizare de 2,7 miliarde de euro) si va cumpara divizia IT BBC Technology. Acest tip de contract, care include atat externalizarea de servicii, cat si vanzarea unei divizii, este o premiera in industria de profil. Firma britanica a afirmat intr-un comunicat ca estimeaza economii in jur de 30 de milioane de euro anual in urma intelegerii cu Siemens. Conform Siemens, suma de 2,7 miliarde de euro, platita in cadrul unui contract IT cu o durata de 10 ani, nu include si pretul platit pentru divizia de tehnologie.

×
Subiecte în articol: economic