Principalele nouă bănci cu capital străin şi-au redus liniile de credite pentru România cu 700 milioane de euro. Şi profitabilitatea la nouă luni a sistemului bancar a scăzut la 679,9 milioane de lei, de circa 4,7 ori mai redus faţă de perioada similară a anului trecut.
Băncile străine prezente în România se vor întâlni cu reprezentanţii BNR, FMI şi Comisiei Europene la 18 noiembrie la Bruxelles, într-o reuniune de reconfirmare a angajamentului iniţial şi de punctare a modului de funcţionare a acestui acord, care face parte din cadrul întregului memorandum semnat de România cu instituţiile financiare internaţionale.
"Consider că vor fi semnale pozitive după această întâlnire. Reducerea expunerii celor nouă bănci pe România a fost de 0,7 miliarde de euro. Nu este o sumă foarte mare, dimpotrivă, unele instituţii au o expunere mai mare", a declarat prim-viceguvenatorul BNR, Florin Georgescu.
Criza financiară a diminuat afacerile instituţiilor finanţatoare din România. Profitul obţinut de sistemul bancar la nouă luni s-a ridicat la 679,9 milioane de lei, de aproape 4,7 ori mai redus faţă de rezultatul obţinut în perioada similară a anului trecut. Însă în trimestrul al treilea, câştigul s-a ridicat la 589,9 milioane de lei, de 6,5 ori mai mare decât rezultatul din primul semestru. În plus, creditele clasificate drept pierdere reprezentau după primele nouă luni 8,5% din totalul împrumuturilor, comparativ cu o pondere de 3,6% înregistrată în septembrie 2008, a declarat Georgescu.
Şi ponderea împrumuturilor clasificate îndoielnic în totalul împrumuturilor a crescut de la 1,2% în septembrie 2008 la 2,8% în aceeaşi lună din 2009, a mai precizat Georgescu. El a adăugat că ponderea împrumuturilor în observaţie a scăzut de la 23,5% la 20,7% în septembrie 2009.
Citește pe Antena3.ro