x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce face Guvernul când nu ştie ce să facă: o pune de un comitet-mamut

Ce face Guvernul când nu ştie ce să facă: o pune de un comitet-mamut

de Adrian Stoica    |    29 Apr 2020   •   10:45
Ce face Guvernul când nu ştie ce să facă: o pune de un comitet-mamut
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Acuzat în ultima periodă de tot mai multe organizaţii patronale şi sindicale că nu se consultă cu mediul de afaceri în luare deciziilor care privesc economia, Guvernul Orban s-a gândit să schimbe situaţia. A decis să înfiinţeze un comitet-mamut, în care au fost cooptate nu mai puţin de 33 de organizaţii patronale, camere de comerţ, mediul universitar, reprezentanţi ai societăţii civile etc. După ce criteriu au fost cooptate toate aceste organizaţii, nu este clar deloc, în condiţiile în care alte organizaţii similare lipsesc de la această masă rotundă care se doreşte a înţelepţilor.

 

Noua structură cu rol consultativ se numeşte Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri şi a fost înfiinţată prin decizia din data de 27 aprilie a premierului Orban. Coordonarea „sfatului bătrânilor” a fost dată în grija Ministerului Fondurilor Europene şi nu în cea a Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cum ar fi fost mai normal. Parcurgând lista celor 33 de membri ai comitetului, sesizăm că Ministerul Economiei nici măcar nu face parte din acest comitet, deşi măsurile care, teoretic, se vor adopta în cadrul lui vor viza economia naţională.

 

Puternica AKH România, exclusă

 

Printre membrii comitetului se află mai multe camere de comerţ şi industrie, cum ar fi cea a României, cea româno-franceză sau cea româno-americană. Surprinde însă absenţa Camerei de comerţ şi industrie româno-germană (AKH România), al cărei preşedinte, Dragoş Anastasiu, este în această perioadă unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai dialogului dintre guvern şi mediul de afaceri. „Am văzut şi eu lista membrilor acestui comitet şi m-am mirat că AKH România, care numără 650 de membri, nu a fost cooptată. Să nu uităm totuşi că 23% din exporturile României se duc în Germania, ţară care este cel mai important partener comercial al României. Surprinde şi absenţa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Am să vorbesc şi eu cu ministrul Fondurilor Europene să văd ce-şi doresc de la acest comitet. Totuşi, eu nu sunt adeptul acestor comitete cu foarte mulţi membri, pentru că nu cred că astfel de şedinţe pot fi productive”, ne-a declarat Dragoş Anastasiu, preşedintele AKH România.

 

Sectorul agroalimentar nu se regăseşte

 

O altă absenţă surprinzătoare este cea a organizaţiilor patronale şi sindicale din industria alimentară şi agricultură, sectoare care acoperă circa 12% din PIB-ul României, şi în contextul în care măsurile pentru susţinerea agriculturii în această perioadă au lipsit cu desăvârşire. Deşi tot mai multe organizaţii patronale din agricultură acuză lipsa măsurilor pentru susţinerea agricultorilor, în noul comitet, prin care se doreşte crearea unui parteneriat cu mediul de afaceri, după cum sugerează titulatura, lipsesc tocmai fermierii

 

„Este un comitet politic, al PNL-ului, înfiinţat după modelul „să nu ne deranjeze nimeni”. Aştia nu o să facă nimic pentru agricultură, pentru că de aici nu au ce să fure. Ce să facă cu aripile de irigaţii, cu porcii? Ei dau bani doar acolo unde se poate fura”.

 

Adrian Rădulescu, preşedintele Asociației Fermierilor

 

Sindicatele, slab reprezentate

 

În cadrul comitetului a fost cooptat doar Blocul Naţional Sindical (BNS), în timp ce alte mari confederaţii sindicale au fost lăsate pe afară, din motive necunoscute. Pe de altă parte, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicale SinAlimenta, ar fi fost bine ca din acest comitet să facă parte atât organizaţiile sindicale de tip federativ, cât şi cele patronale de tip federativ, pentru că ele au în directa afiliere fabricile, iar din această perspectivă ştiu cel mai bine de ce are nevoie fiecare sector economic.

 

Cooptată o organizaţie-fantomă

 

În timp ce guvernul a lăsat pe dinafară multe structuri care ar fi meritat, cel puţin datorită gradului lor de reprezentativitate, să facă parte din noul comitet, nu a uitat însă de Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), al cărei preşedinte este Alexandru Cumpănaşu, fost candidat la alegerile prezidențiale. El este unchiul Alexandrei Măceșanu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal. „(…) la poziţia 22 văd CNMR, o organizaţie fără personalitate juridică, dispărută după ce Alex Cumpănaşu a început să facă pollitică. Federaţia (SindAlimenta - n.red) a fost membru-fondator, alături de alte 8-9 structuri, care între tip s-au retras. Cumpănaşu făcea politica lui: el numea, el tăia...Nu critic, dar ce să caute o organizaţie fără personalitate juridică acolo? Pe cine mai reprezintă? Sunt multe de spus, dar nu doresc polemici (...), a scris într-o postare pe Facebook preşedintele SindAlimenta, Dragoş Frumosu.

 

Citat

Am citit cu atenţie Decizia prim-ministrului şi nu pot înţelege cum s- constituit un Comitet cu un scop atât de important - parteneriat cu mediul de afaceri, fără să ai în componenţă toate patronatele şi sindicatele de ramură??? Ca de obicei, nu lipsesc de la luarea deciziilor investitorii străini. Foarte bine, trebuie să fie şi ei reprezentaţi, dar nu văd patronate şi sindicate din agricultură, textile, agroalimentare, viticultură etc.

 

Maria Grapini, europarlamentar - postare pe Facebook

×