x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Chinezii vor finanţa reactoarele de la Cernavodă

Chinezii vor finanţa reactoarele de la Cernavodă

de Daniela Ivan    |    23 Iun 2014   •   20:23
Chinezii vor finanţa reactoarele de la Cernavodă
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Banca Industrială şi Comercială a Chinei va susţine şi investiţiile în infrastructura feroviară şi în trenul de mare viteză
Banca Industrială şi Comercială a Chinei va finanţa proiectele convenite în urmă cu un an de premierul român şi cel chinez, trenul de mare viteză, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi centrala de la Rovinari. “Partea chineză a prezentat interesul foarte clar şi decizia băncii de a susţine financiar proiectele de investiţii. Este vorba de finalizarea Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi celelalte proiecte în domeniul energetic”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după întâlnirea cu preşedintele Băncii Industriale şi Comerciale a Chinei, Huiman Yi. Acesta a mai spus că partea chineză şi-a exprimat intenţia de a susţine şi investiţii în infrastructura feroviară şi realizarea trenului de mare viteză. “Băncile chinezeşti sunt destul de interesate să investească şi în construcţia de autostrăzi, dar ce este foarte important este să ducem la capăt primul proiect, vreau ca după atâţia ani de discuţii cu China, să realizăm ceva. Eu cred că primul proiect la care vor începe lucrările în această toamnă, sper, este proiectul de la Rovinari şi cred că al doilea proiect va fi cel de la Cernavodă”, a menţionat Liviu Dragnea.

Peste 10 miliarde de euro
O echipă de specialişti ai băncii va veni în România pentru a analiza piaţa de investiţii din ţara noastră, a spus preşedintele Băncii Industriale şi Comerciale a Chinei, Huiman Yi.
“Sunt foarte interesaţi să înceapă să se finalizeze negocierile pentru proiectele pe care le-am discutat până acum şi sigur, finanţând proiecte care însumează valori extrem mari, poate peste 10 miliarde de euro, sigur că analizează deja posibilitatea, fac investigaţii în piaţa din România să vadă pe de o parte condiţiile pe care să le îndeplinească şi paşii pe care trebuie să-i urmeze, luând în mod serios în considerare să deschidă o filială în România”, a declarat după întrevedere Liviu Dragnea. Acesta a mai spus că pe lângă finanţarea ternul de mare viteză şi a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, chinezii vor să mai finanţeze şi celelalte proiecte de producţie energetică: Tarniţa - Lăpuşeşti şi celelalte hidrocentrale care s-au discutat. “De asemenea, este o investiţie pe care o companie chineză vrea s-o facă în România, un parc eolian foarte mare şi în ceea ce priveşte agricultura”, a arătat Dragnea.

Viceprim-ministrul a mai spus că principiul investiţiilor chinezeşti este de tipul “win-win”, în care să câştige şi partea română şi partea chineză iar partea română a negociat în aşa fel încât să câştige şi România - comenzi în industria naţională, mii de locuri de muncă, venituri în plus la bugetul de stat, consolidarea independenţei energetice a României, precum şi posibilitatea ca, după ce aceste proiecte se finalizează, România să devină un actor important în domeniul furnizării de energie.


×
Subiecte în articol: reactor cernavoda