x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Constructorii “fentează” lunar statul cu un miliard de lei

Constructorii “fentează” lunar statul cu un miliard de lei

de George Sarcinschi    |    12 Noi 2019   •   11:10
Constructorii “fentează” lunar statul cu un miliard de lei
Sursa foto: anankkml/Getty Images/iStockphoto

Aproximativ 90% din angajaţii români care lucrează în construcţii sunt plătiţi în prezent “la gri”, adică doar o mică parte din retribuţie este acoperită prin documente legale, situaţie care determină pierderi lunare la bugetul de stat de peste un miliard de lei. Efectele sunt cu atât mai grave cu cât salariul minim brut din sectorul construcţiilor s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.080 de lei, peste nivelul celorlalte sectoare.

 

În condiţiile în care pe piaţa locală lucrează în prezent circa 400.000 de muncitori, iar veniturile nete ale unui angajat sunt cel puţin duble faţă de salariul minim net înregistrat în acte, de circa 2.300 de lei, evaziunea lunară consemnată la nivelul întregului sector depăşeşte un miliard de lei lunar. Companiile din domeniu susţin că o modificare legislativă referitoare la reglementarea contractelor colective de muncă este obligatorie, pentru a remedia această situaţie, în condiţiile în piaţa locală are un deficit de 200.000 de muncitori, iar angajaţii străini care vin în România de pe pieţele asiatice sunt plătiţi în medie cu 1.000 de euro lunar.

Contractele colective, soluția antievaziune

Una din soluţiile care ar conduce la reducerea “pieţei gri” ar fi modificarea cât mai curând posibil a Legii 62/2011, care ar permite reglementarea contractelor colective de muncă după modelul european şi ar asigura nişte grile de salarizare în minimum trei trepte, astfel încât să îndepărteze firmele de tentaţia oricărei forme de evaziune, a declarat, pentru Jurnalul, Gheorghe Bălăceanu, preşedintele Federaţiei Generale a Sindicatelor din Construcţii (FGSC)“Familia”.

Marje de profit nejustificate

El a precizat că modificarea legislaţiei ar putea atrage muncitori români care lucrează în construcţii în Europa să se întoarcă în ţară, cu condiţia să le fie asigurate salarii de minimum 1.000 de euro/lună.Potrivit lui Bălăceanu, o altă soluţie pentru majorarea legală a salariilor din construcţii şi, implicit, pentru diminuarea evaziunii fiscale ar consta în reducerea marjelor de profit pe care investitorii din România le pretind uneori nejustificat. Numărul mediu al angajaţilor din construcţii în România a oscilat, în ultimii cinci ani, între 350.000 şi 400.000 de persoane anual. Potrivit companiilor din domeniu, piaţa are în continuare un deficit de aproximativ 200.000 de muncitori.

În Europa de Vest, marja de profit în construcţiile rezidenţiale este de circa 7%, pe când în România ajunge şi la 50%. O abordare corectă a stabilirii marjelor ar putea asigura o creştere a salariilor plătite legal.

Gheorghe Bălăceanu, preşedintele Federaţiei Generale a Sindicatelor din Construcţii

Piaţa a urcat cu 20% în 2019

În primele opt luni ale acestui an, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 20,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea a fost reflectată în volumul lucrărilor de construcţii noi cu 28,5%, al lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente cu 10,9% şi al lucrărilor de reparaţii capitale cu 2,8%.

 

 

×
Subiecte în articol: constructii angajaţii români